La curtea lui Urmuz - Manifest împotriva corectitudinii politice

Manifestul propriu-zis, intitulat chiar astfel, apare şi la începutul capitolului al doilea şi pe coperta din spate a cărţii „Cum văd lumea”, titlu destul de inocent, lămurit imediat de subtitlu: „Împotriva globalizării şi corectitudinii politice, despre dignitism şi alte lucruri”. Un volum de vreo 240 de pagini, publicat în 2018 la Alexandria Publishing House de Alexandru Petria. Scriitor, născut în 1968, a scris poezie, proză scurtă, romane, interviuri. Activitate gazetărească, ba chiar a fondat o publicaţie, „Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”.
Toată cartea este un manifest - autorul îi zice „mărturisire de credinţă” în „Câteva cuvinte”-le ce ţin loc de prefaţă. „Cei care nu mă cunoaşteţi încă o să mă cunoaşteţi din carte, încerc să fiu un om normal într-un ambient anormal, nebunia contemporaneităţii, cu explozia falselor repere şi a şarlatanilor care preschimbă oficial minciuna în adevăr.”
O mărturisire dură, frustă, directă, fără fasoane, sinceră - cum e de aşteptat să fie, poate prea teribilistă pe alocuri (doar de un exemplu: aş negocia, totuşi, admiraţia pentru Che Guevara…), dar autorul nu ne cere să-i dăm dreptate, ci doar să ne folosim neuronii personali (tot dintre cele „Câteva cuvinte”, reformulat puţin). O tranşantă luare de poziţie - în ultima vreme, sunt tot mai dese şi mai variate aceste reacţii, la noi şi prin lume - împotriva celor două „boli” amintite în subtitlu, diagnosticate în termeni proprii sau apelând la citate sugestive, punctând cu o acuitate remarcabilă o lungă listă de simptome. Multe dintre acestea sunt arătate cu degetul şi în cele douăzeci şi două de puncte ale „manifestului”.
Ar merita reluate cu toate, dar nu e spaţiu, vă ofer doar câteva, „de gust”, ba chiar „compresând” puţin:
„Să nu cumva să-i spui negrului negru, ţiganului ţigan, homosexualului homosexual, idiotului idiot, grasului gras, chelului chel, piticului pitic.
Când intri într-o toaletă publică, nu ştii niciodată peste ce dai - un bărbos care se crede femeie sau naiba ştie.
Nu cumva să-ţi admiri eroii, ei sunt personaje negative după logica vremurilor actuale.
Nu cumva să fii raţional, gânditul este un pericol pentru cei care învârt finanţele lumii.
Aşa ni se cere, asta se încearcă să ni se impună. Şi-o să fim fericiţi precum vidul. Altfel eşti etichetat ca retrograd sau fascist.
Corectitudinea politică e pe cale să ne scârbească fiindcă umbrim pământul."
De la fiecare pagină a cărţii se pot extrage formulări similare, aforistice, pregnante, picante adesea, colocviale uneori, în răspăr cu multe obişnuinţe confortabile - cititorul ar trebui cu adevărat să aibă un frison parcurgând-o. Insist: fără a fi neapărat de acord cu toate detaliile.
Sunt curios care va fi reacţia mercenarilor globalizării şi corectitudinii politice, care va fi reacţia autorului la reacţia acestora. Mai ales că pe unii îi şi numeşte (vezi referirea la „sociopatul Liiceanu”, pag. 110).
Volumul se încheie cu propunerea unei alternative, a unei soluţii: dignitismul. Să aşteptăm cartea promisă la finalul prefeţei, în care autorul ne anunţă că se va ocupa numai de acest concept.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It