TABLETĂ DE SCRIITOR - CITITUL PROGRAMAT

Unii nu citesc deloc; li se pare o preocupare inutilă, atâta timp cât se pot informa prin radio, televiziune, internet, telefonie mobilă, din revistele de moravuri uşoare şi care-ţi vorbesc mai mult prin imagini decât prin cuvinte şi din reclamele afişate prin toate staţiile mijloacelor de transport în comun. Oricât m-aş strădui să-i conving că greşesc, nu voi reuşi să-i determin să pună mâna pe vreo carte. Li se pare contaminată - şi aşa este, dar contaminată cu lumină şi inteligenţă - pe care ei nu le intuiesc.
Dar atâta timp cât mai ştiu că unii oameni citesc programat, nu-mi voi pierde orice nădejde. Fac parte din această categorie, programarea înţelegând-o nu ca pe o forţare de sine, ci ca pe o mare delectare a sufletului şi a minţii mele. Cititul programat ne oferă un mare avantaj: putem să selectăm ceea ce dorim şi ne interesează, făcând economie de timp şi de efort irosit inutil. Modul programat de a citi presupune în mintea mea a te orienta spre autorii de bază ai lumii şi ai neamului... a parcurge cel puţin câteva dintre cărţile esenţiale ale fiecăruia dintre ei, în ordine cronologică sau tematică, a le aşeza alături de alte volume asemănătoare, care aşteaptă la rând; în sfârşit, a putea extrage fişe pe probleme sau a scoate citatele de care crezi că ai nevoie. Cerinţele par multiple, dar ele nu-ţi îngreunează munca în niciun fel, dimpotrivă: ţi-o uşurează. Numai citind programat poţi ajunge pe culmile înalte al evoluţiei de sine!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It