La curtea lui Urmuz - Sofisticând sofisme… (I)

Jocul de cuvinte din titlu e uşor gratuit, nu e neapărat vorba despre sofisticare, ci mai degrabă, dimpotrivă, despre bagatelizare prin folosire generalizată, activ dacă nu chiar agresiv propagandistică. Spuneam pe la începutul serialului că mă preocupă manipularea prin mass-media, iar sofismele, în sensul pe care-l voi preciza imediat, sunt printre cele mai folosite instrumente - pe lângă multe altele la fel de simple şi de eficiente: ştiri false, „gogoşi de presă” în termeni mai vechi, fake news sau doar false news in termeni „moderni”, exagerări, diversiuni, atacuri la persoană, zgomot pur şi simplu, pentru a distrage atenţia, şi câte altele.
În dicţionar, un sofism este un „Silogism sau raţionament corect [aş scrie „aparent corect”] din punct de vedere formal, dar greşit din punctul de vedere al conţinutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesenţiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; prin generalizare, argument, afirmaţie etc. false”. Printre şcolarii amatori de matematică sunt numite sofisme şi raţionamente, uneori calcule, care pleacă de la ceva corect/adevărat şi ajung la ceva incorect/neadevărat, prin paşi care ascund o eroare, ingenios disimulată printre etape de raţionament (sau calcul) corecte. Pe vremea când încă visam să ajung profesor, aveam o mică colecţie de „teoreme” de genul: orice triunghi este isoscel; unu este egal cu zero etc. Plecând de la asemenea afirmaţii, se poate apoi „demonstra” orice bazaconie, conform unui principiu de logică (axiomă) care spune că „fals implică orice”.
Ceea ce numesc sofism în zona manipulării, de cele mai multe ori în campaniile de demolare a unei idei, a unui personaj public, nu foloseşte logica matematică, formală, ci trucuri retorice, stilistice, lingvistice, ţinând mai mult de înţelesul cuvintelor, de ambiguitate, de echivocul despre care vorbeşte dicţionarul.
Câteva exemple tipice, unele foarte frecvente.
Încep cu unul grav. Se deplânge adesea pierderea de suveranitate după intrarea în UE şi se răspunde superior-tranşant: noi am dorit să intrăm în UE, la semnarea Tratatului de aderare am acceptat pierderea unei părţi de suveranitate. Corect, dar care parte? Cât de mare partea? Prin justiţie, calitatea mediului, drepturile omului, relaţiile economice cu actori precum Rusia, Iranul, China şi încă altele, am cedat o parte de suveranitate, directivele care ne vin de la Bruxelles sunt obligatorii, dar de aici până la poziţia vizavi de imigranţi sau, şi mai clar, la „gazul vostru, cel din Marea Neagră, e al întregii Europe”, „pădurile voastre le putem tăia cum ne place nouă”, pământul..., aurul... şi aşa mai departe e cale lungă. Iar la orizont ne aşteaptă intrarea în „spaţiul Shengen”, aderarea la moneda unică - normal că asta presupune din nou renunţarea la componente ale suveranităţii, dar nu şi la proprietatea asupra teritoriului, a solului şi subsolului (de cele mai multe ori, aici apare necesitatea sofismului, când e vorba despre bani...).
Evident, exemplul acesta poate fi ilustrat în multe ţări, nu numai în România, cu accente locale cunoscute (Ungaria, Polonia, de pildă), neplăcut este că la noi există politicieni care folosesc acest sofism în dauna României, pentru a tempera ceea ce ei numesc „euroscepticism”. Pentru a nu se înţelege cumva că sunt un adept al acestui „curent” (e adevărat, am îndemnat de mai multe ori şi îndemn la „euroluciditate”, niciodată eurosceptic fiind), voi scrie curând un text întreg de laudă pentru UE. Până atunci, data viitoare, alte exemple de sofisme manipulatoare - de pe „piaţa” internă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It