Ion Creangă, mare prozator român (10 iunie 1839 - 31 decembrie 1889)

Ion Creangă aparţine uneia dintre cele mai strălucite epoci din cultura română - Epoca Marilor Clasici (1870-1890), când apar operele de o excepţională valoare ale lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, Macedonski, critica literară a lui Titu Maiorescu, revistele „Convorbiri literare”, „Literatorul” şi „Contemporanul”. S-a născut în comuna Humuleşti, judeţul Neamţ, fiu al unor ţărani gospodari: Ştefan al lui Petrea Ciubotariu din Humuleşti şi soţia sa, Smaranda, născută Creangă. A început şcoala primară la Humuleşti unde a avut ca învăţător pe bădiţa Vasile - dascălul bisericii din sat, continuând la Broşteni. S-a înscris, apoi, la Şcoala Domnească din Târgu-Neamţ (1853-1854), continuând la Şcoala Catihetică din Fălticeni şi la Seminarul Teologic din Iaşi. La 26 decembrie 1859 a fost hirotonisit diacon la Biserica „Sfânta Treime” din Iaşi. În anul 1864 s-a înscris la Şcoala Normală de la „Trei Ierarhi”, unde era director Titu Maiorescu. La absolvire a fost numit învăţător suplinitor şi apoi titular, rămânând, în acelaşi timp, şi diacon. În perioada aceasta a alcătuit, în colaborare, mai multe manuale şcolare pentru clasele primare, în care a publicat şi creaţii originale: poezii, povestiri didactice şi moralizatoare, cu un caracter instructiv şi de iniţiere, dar nu lipsite de umor, printre care: „Inul şi cămeşa”; „Acul şi barosul”; „Pâcală”; „Ursul pâcălit de vulpe” ş.a. Povestirile au fost elogiate şi de Eminescu pentru valoarea lor didactică şi stilistică. Cititorul de astăzi descoperă în aceste povestiri conturarea profilului etic al autorului. În anul 1871, I. Creangă a fost suspendat, de către Mitropolie, din funcţia de diacon, ca urmare a faptului că se dusese la teatru, îşi tunsese părul, trăsese cu puşca în ciorile de pe acoperişul Mănăstirii Golia, se despărţise de soţie. În 1872 a fost suspendat şi din funcţia de institutor, în urma unui raport înaintat Ministerului Învăţământului de către aceeaşi Mitropolie. Ca să poată trăi, Creangă a deschis, în Iaşi, un debit de tutun.
În anul 1874, noul ministru al Învăţământului - Titu Maiorescu l-a reintegrat în învăţământ. Tot acum, revizorul şcolar M. Eminescu l-a cunoscut şi l-a introdus la Societatea „Junimea”, unde a citit povestea „Soacra cu trei nurori”, care a şi fost publicată în revista Societăţii: „Convorbiri literare”. Această poveste constituie adevăratul debut literar al lui Creangă. Tot în această revistă a mai publicat poveştile: „Capra cu trei iezi”; „Punguţa cu doi bani”; „Dănilă Prepeleac”; „Povestea porcului”; „Povestea lui Stan Păţitul”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Fata babei şi fata moşneagului”; „Ivan Turbincă”; „Povestea unui om leneş”, precum şi nuvela „Moş Nichifor Coţcariul”. Tot în „Convorbiri literare” a publicat „Amintiri din copilărie” şi anecdota „Cinci pâini”. Postum i s-a publicat „Făt-Frumos, fiul iepei”. Perioada aceasta (1875-1883) este de mare efervescenţă spirituală a povestitorului Creangă, încurajat şi susţinut de junimişti, cu deosebire de Titu Maiorescu şi M. Eminescu. După anul 1884, boala de care suferea Creangă s-a agravat, iar puterea lui de muncă a scăzut mult. După ce Societatea „Junimea” şi junimiştii s-au mutat la Bucureşti, genialul povestitor a rămas aproape singur. A mai participat, sporadic, la cercul de orientare socialistă condus de N. Brediceanu, unde a citit partea a patra a „Amintirilor” (1888).
S-a stins din viaţă la 31 decembrie 1889, doar la câteva luni după ce bunul său prieten, M. Eminescu trecuse în eternitate (15 iunie).
Relativ redusă ca proporţii, opera literară a lui I. Creangă este alcătuită din poveşti, povestiri, Amintiri din copilărie - operă cu caracter aproape memorialistic - şi o nuvelă: „Moş Nichifor Coţcariul”. Poveştile menţionate mai înainte prezintă lumea ţărănească proiectată în fabulos. Izvorul principal al acestora este folclorul românesc. Creangă asimilează un fond folcloric, dar arta lui de povestitor se diferenţiază mult de cea a povestitorului popular, prin câteva caracteristici. Creangă are un mod de a povesti diferit de cel popular. El elimină digresiunile, explicaţiile generale şi descrierile, conferind astfel artei sale de a povesti un ritm rapid. Personajele şi acţiunile din poveşti au o individualitate prin redarea gesturilor, a vieţii sufleteşti, prin nuanţarea mişcărilor. De pildă, Gerilă din „Povestea lui Harap-Alb” este „o dihanie de om, cu urechi clăpăuge şi buzoaie groase”. O altă caracteristică a poveştilor lui Creangă o constituie tendinţa de a dramatiza acţiunile prin dialog, obţinând prin acest procedeu individualizarea personajelor. Particulară este şi natura fantasticului care, în basmele lui Creangă, capătă trăsături psihice, naţionale şi sociale. Personajele au un comportament şi gesturi asemănătoare cu eroii din „Amintiri din copilărie”, amintind deci de o lume ţărănească, humuleşteană. De pildă, Împăratul Roş, într-o anume împrejurare „caută prin aşternut” să vadă ce l-a pişcat de i-a stricat somnul. Însoţitorii lui Harap-Alb se poartă ca nişte flăcăi din Humuleşti. Când fata Împăratului Roş se preface într-o păsărică pentru a nu fi prinsă, Ochilă se adresează lui Păsărilă astfel: „Măi, fetişoara împăratului ne-a tras butucul. A dracului zgâtie de fată! S-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata...". Aşadar, altă caracteristică a poveştilor lui Creangă este localizarea fantasticului. Originalitatea poveştilor lui Creangă provine şi din specificul limbajului folosit. Autorul pleacă de la limba populară, cu expresii şi ziceri tipice, dar creează un limbaj propriu prin câteva note specifice: exprimarea mucalită, ironia, poreclele, zeflemisirea, diminutive cu valoare augmentativă, tratarea comică a situaţiilor dramatice, expresii cu vorbe de duh, tratarea prozaică a supranaturalului, apelative caricaturale ş.a. Iată câteva exemple: însoţitorii lui Harap-Alb îi urează Împăratului Roş "să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri"; „Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi”; „dă-i cu cinstea să peară ruşinea” ş.a. Sf. Petru se fereşte de Ivan Turbincă „pentru că a mai mâncat odată de la unul ca acesta o chelfăneală”. Iată şi exemple de diminutive cu valoare augmentativă: buzişoare, băuturică ş.a.
În toate poveştile sale I. Creangă improvizează pe marginea schemei universale a basmului şi creează o imagine a vieţii ţărăneşti de altădată cu tipurile morale, cu tradiţiile şi obiceiurile ei, cu comportamentul şi limbajul ei specific, atât de bine prezentate şi în „Amintiri din copilărie” -opera de maturitate artistică a lui Creangă. Această operă este apreciată de istoria literară ca fiind un „roman” al vârstei inocente şi al formării, un Bildungsroman (roman al formării). „Amintiri din copilărie” sunt şi o evocare a satului românesc tradiţional, o imagine fidelă a lumii satului, care trăieşte în spiritul obiceiurilor fixate printr-o existenţă multiseculară. Izvoarele de inspiraţie sunt autobiografice: personajul Nică este propria ipostază a autorului. Dar Nică este, aşa cum sublinia G. Călinescu, un personaj tipic, este „copilul universal”. Alte personaje ale cărţii sunt: Smărăndiţa - fiica preotului din sat: „o zgâtie de copilă”; bădiţa Vasile - „harnic şi ruşinos ca o fată mare”; dascălul Iordache, care „clămpănea de bătrân şi avea darul suptului”; Trăznea, care era „bucher de frunte şi tâmp în felul său” ş.a.
O figură aparte este Smaranda - mama lui Nică. Ea se înscrie în portretul clasic al mamei, ca o fiinţă autoritară şi cu tact pedagogic, mânuind cu pricepere şi pedeapsa şi răsplata.
Ca şi poveştile, „Amintirile din copilărie” se mai caracterizează prin umor, prin nota comică, limbajul poetic, oralitatea stilului etc. Iată un exemplu de umor, realizat prin caracterizarea personajelor: dacă fetele sunt „drăcoase”, băieţii sunt nişte „mangosiţi, gligani, hojmalăi, prostălăi, ghiavoli”.
Carte a copilăriei - evocate din perspectiva duios-nostalgică a maturităţii - "Amintirile..." reprezintă o operă unică în literatura română prin forţa cu care autorul a reuşit să exprime miracolul copilăriei, al vârstei inocente, prin farmecul neegalat al limbajului, prin arta narativă şi prin umor. În acelaşi timp, Creangă rămâne un depozitar uimitor al înţelepciunii populare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It