Aron Cotruş, un poet pe nedrept uitat (02.01.1891-01.01.1961)

Poezia lui Aron Cotruş se înscrie în descendenţa creaţiei poetice de tribun a lui Octavian Goga, o poezie mesianică, izvorâtă dintr-un puternic patos social, o poezie a cărei substanţă o constituie sentimentul legăturii indestructibile a poetului cu pământul, cu istoria şi cu viaţa oamenilor de pe aceste plaiuri. Fiu de preot, Aron Cotruş s-a născut în localitatea Haşeg, judeţul Sibiu. A fost ataşat de presă la ambasadele României din câteva ţări europene (Polonia, Italia, Spania, Portugalia). A colaborat cu poezii la „Adevărul literar şi artistic" şi la revista „Gândirea”, simţindu-se mereu atras de cercul acestei reviste, care promova tehnici ale esteticii expresioniste. Dintre numeroasele volume de versuri publicate de Aron Cotruş, menţionăm:  „Mâine” - 1928, „Printre oameni în mers” - 1933, „Minerii” - 1938, precum şi amplele poeme „România”, „Horia”, „Ţară”, „Rapsodie valahă”, „Rapsodie dacă”. Cea mai întinsă parte a poeziei lui Aron Cotruş este de inspiraţie socială, cu un timbru învolburat de patimi adânci şi de factură expresionistă. Versurile acestui poet sunt ca nişte explozii de energii, adevărate strigăte ale unui suflet stăpânit de dorinţe mistuitoare. Antologică este poezia „Ai noştri sunt aceşti munţi”, expresie a unui amplu lirism, ce zvâcneşte dintr-un suflet clocotitor: „Ai noştri sunt aceşti munţi/ pietroşi, mănoşi, cărunţi,/ căci noi ne-am căţărat pe ei spre cer,/ noi le-am deschis adâncurile de aur şi de fier/ şi-am suferit prin ei pe ploi, pe ger…/ noi le-am spintecat uriaşele pântece,/ noi le-am proslăvit frumuseţile-n cântece/ şi le-am cunoscut sufletul şi furtunile mai bine ca oricine"...

„În haiducie grea ori doinind domol după oi,/ nimeni pe lume nu i-a cunoscut şi îndrăgit ca noi."

Se observă uşor cum poetul clamează dreptul istoric al neamului său de stăpân al Carpaţilor, cu o voce tunătoare de adevărat tribun: „a cui  doină de veacuri pe aici plânge?/ cine l-a apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi/ şi l-a adăpat de-atâtea mii şi milioane de ori/ cu sânge/ cu sudori,/ ca noi?”

Dacă spaţiul poetic al lui Goga se află sub semnul jalei şi al lacrimii: „Nu rostul meu de-a pururi pradă/ Ursitei maştere şi rele,/ Ci jalea unei lumi, Părinte/ Să plângă-n lacrimile mele”, temperamentalul Aron Cotruş aduce în lirica sa sângele şi sudoarea. Preferinţa poetului merge constant spre cuvinte tăioase, pietroase, spre verbele: a lupta, a birui, a se frământa, a sângera, a se zbate, a urla, a răcni; spre epitetele: uriaş, aspru, dârz, îndrăzneţ, puternic, crâncen, năpraznic, viforos, neguros, ş.a., toate pentru a exprima sufletul oamenilor care au chipul şi tăria spaţiului în care trăiesc şi pe care-l stăpânesc de milenii. Cu un asemenea limbaj poetic, Aron Cotruş a dat expresie revoltei radicale, împotrivirii şi rezistenţei, ca în nemuritorul poem: „Horia”: „De jos/ te-ai ridicat drept, pietros, viforos, pentru moţi, / pentru cei săraci şi goi, pentru toţi…/ şi-ai despicat în două istoria, - ţăran de cremene/ cum n-a fost altul să-ţi semene,/ Horia! / te-ai desprins aspru din gloată cu obraji supţi,/ cu ochi crunţi/ să lupţi,/ să-nfrunţi/ din sălbatici-s munţi: oştile craiului, temniţă, roată”…

Horia, unul dintre capii răscoalei iobagilor români din 1784 este simbolul sufletului acestor iobagi, suflet în care s-au adunat seculare obide şi puternice îndârjiri. În viziunea lui Aron Cotruş, Horia este un Prometeu al românilor din Transilvania, fiind înlănţuit de roată, aşa cum titanul Prometeu a fost înlănţuit pe o stâncă din Caucaz. Rechizitoriul făcut de poet şi adresat rânduielilor nedrepte este de o violenţă nemaiîntâlnită în poezia românească, ilustrativă fiind poezia „Pătru Opincă”: "Io,/ Pătru Opincă/ ţăran fără ţarină,/ plugar fără plug,/ ciurdar fără-o vită,/ îmi duc viaţa necăjită,/ fără strâmbătăţi şi fără vicleşug/ şi bruşul de mucedă pită/ mi-l plătesc cu sânge din belşug…/ Io,/ Pătru Opincă ce-ntre-atâtea moşii n-am doar o şirincă,/ înfrunt strâmbate legi şi năpasta/  şi-n răzmeriţa ce-n mine creşte, sudui vârtos şi mocăneşte,/ şi scuip pe toată rânduiala asta!" Gesturile lui Pătru Opincă sunt înfăţişate ca izvorând dintr-o revoltă ancestrală, determinată de o eternă injustiţie. Revolta lui Pătru Opincă dobândeşte un sens simbolic. 

În poezia „Ion”, poate cel mai răspândit nume de botez la români, Ion devine un nume generic, desemnând întreaga seminţie a celor mulţi şi oprimaţi. Poetul se adresează mulţimii, îndemnând-o la revoltă: „Ioane,/ eşti unul -/ poţi fi milioane-/ vrerile tale neînfrânte/ să nu le-înspăimânte/ nici temniţa, nici tunul"... 

În poezia „În fabrică”, tonul devine profetic. Poetul întrevede apropiate răsturnări epocale şi vesteşte vremurile unor aşezări noi, pe principii de egalitate: „Cine dintre toţi/ S-o ivi ca un munte,/ strâmbătatea s-o-nfrunte,/ s-o arunce-ntre roţi!/ să fie acelaşi cer pentru plugar, pentru boier, pentru-mpărat, pentru miner”.

Dacă în lirica lui Octavian Goga, îndemnul la revoltă era aluziv, în poezia lui Aron Cotruş capătă forme directe şi dârze, ca în poezia „Făr-a-ntreba”, unde e lansată chiar ideea exproprierii expropriatorilor: „Făr-a-ntreba pe cineva,/ voi pune mâna, voi lua/ tot ce-a rodit din truda-mi grea”... 

Radicalismul acestor poezii determinat de revoltele muncitoreşti din anii '33 ai secolului trecut, dar şi de un suflet vulcanic, îl determină pe Aron Cotruş să adopte o atitudine de dreapta, deşi a rămas neînregimentat politic.

Sentimentele de revoltă, de împotrivire şi rezistenţă, dublate de vocaţia prometeică au dat naştere unei lirici de factură expresionistă, de o incontestabilă originalitate şi de o rezonanţă unică în literatura română. Aron Cotruş este considerat ca principalul reprezentant al liricii noastre sociale din perioada interbelică. Ca poet al celor mulţi şi asupriţi, într-o lungă istorie necontenit viscolită, Aron Cotruş a creat o poezie viguroasă şi militantă, originală sub raportul valorii artistice, o poezie care, în mod cert, va intra în eternitatea spiritualităţii româneşti prin caracterul ei patriotic şi mesianic, precum aceste memorabile versuri: „Strămoşesc pământ/ aici m-am născut, aici vreau să lupt/ neîntrerupt/ şi cu neînfrânt avânt/ să-ţi cânt”...

Aron Cotruş a pus în poezia sa, într-o uriaşă revărsare de suflet popular, durerile amare, glasul revoltat şi dorul aprins al mulţimilor, prin poezia lui au vorbit strămoşii noştri haiduci, păstori şi truditori ai gliei, au vorbit Doja şi Horia, Eminescu, Coşbuc şi Goga, au vorbit dârzenia şi măreţia munţilor noştri, jalea fără glas a şesurilor româneşti, Oltul şi Jiul cu cântecele lor, au vorbit un spaţiu şi neamul care-l stăpâneşte.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!