TABLETĂ DE SCRIITOR - REFLEXELE EFICIENŢEI ÎN PREGĂTIREA UNEI VICTORII

Restrâng tematica acestei tablete doar la victoriile moale, creatoare şi educative. Celelalte sunt considerate bătălii, iar despre victoriile religioase nu am timp să scriu acum, deşi istoria le cosemnează  cu laude. Ori poate consider că victoriile morale devin mult mai eficiente, deşi par nişte confruntări cu flori aromate, în care culorile şi miresmele au întâietate, asemenea unor jocuri de zâmbete şi promisiuni, ca nişte mângâieri, înainte de sărut. Numai că atingerile tactile aşteaptă cu speranţa unei împliniri promise, spre inteligenţa noastră  olfactivă, care te copleşesc, supunându-ţi-se, în timp ce te supui, cuprinzându-te într-o îmbrăţişare neaşteptată - în vreme ce şi tu îl îmbrăţişezi pe celălalt.

De aceea scriam "reflexele eficienţei", fiindcă acestea se aseamănă cu luminile de pe fiecare faţă a unui cristal, care, oricum l-ai întoarce, te întâmpină tot cu lumină de aceeaşi intensitate a trăirii superioare. Iar pregătirea unei astfel de victorii eficiente ar consta în personificarea inimii, care să se îndrepte, cu eşarfa roşie a sângelui tânăr, spre inima celuilalt, tot personificată - pe care nu am mai vrea s-o cucerim, chiar printr-o victorie, ci printr-o reunire cu inima ta, în gingăşia unei îmbrăţişări.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!