Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 08:11

Horia Lovinescu – reprezentant de seamă al dramaturgiei din perioada contemporană - 97 de ani de la naştere (1917 – 1983)

Nepot de frate al cunoscutului critic literar Eugen Lovinescu, dramaturgul Horia Lovinescu s-a născut la 28 august 1917, la Fălticeni, unde a urmat şi studiile liceale. După ce a absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, în anul 1946 a obţinut titlul de doctor în litere şi filozofie la Universitatea din Iaşi, cu o teză despre poezia lui Rimbaud (poet francez – unul dintre făuritorii  poeziei moderne). În dramaturgie a debutat cu piesa „Lumina de la Ulmi” (1953). Piesa următoare – „Citadela sfărâmată”-  l-a impus ca pe un valoros dramaturg în literatura română. Piesa înfăţişează destrămarea unei familii, pe care stăpânul ei o vrea „citadelă”. Ideea transmisă are o deosebită valoare etică:  autorealizarea unei persoane e posibilă numai printr-o operă utilă oamenilor. Unul dintre personajele piesei – bunica Dinescu –, o imagine vie a intelectualităţii de bună credinţă din vechile generaţii, rosteşte idei de o mare valoare, precum: „Singura libertate a omului este să aleagă între bine şi rău”; „Omul nu-şi poate dovedi omenia decât între oameni”.  Asemenea idei rezumă mesajul umanist al piesei şi se pot identifica şi în alte opere ale dramaturgului. Drama „Citadela sfărâmată” este urmată de alte piese, dintre care menţionăm: „Surorile Boga” (1958), „Febre”, „Hanul de la răscruce”, „Omul care şi-a pierdut omenia”, „Paradisul” ş.a.

Piesele lui Horia Lovinescu sunt drame psihologice sau sociale, altele sunt alegorii şi parabole („Moartea unui artist”), drame istorice („Petru Rareş”). Toate aparţin teatrului de idei, avându-l ca precursor pe Camil Petrescu. 

Cea mai izbutită dintre toate dramele lui Horia Lovinescu este, după părerea criticilor literari, „Moartea unui artist”. Pornind de la mitul jertfei pentru creaţie, abordat în cunoscuta baladă populară „Monastirea Argeşului”, Horia Lovinescu şi-a propus ca, prin eroul piesei, Manole Crudu să abordeze drama artistului în toate situaţiile umane fundamentale, nu numai în câmpul artei. Autorul porneşte de la structura dilematică a personajului Manole Crudu – sculptor de talie mondială. Acesta are 58 de ani şi toată viaţa s-a ocupat numai de arta sa, sculptura. Întors în ţară, după o absenţă de patru ani, la marele artist se declanşează  o serie de contradicţii fundamentale care-i vor provoca o cumplită criză existenţială. Prima dintre acestea este boala, care-l obligă să întrerupă arta. Medicul îl avertizează că orice efort îi poate fi fatal. Dar întreruperea creaţiei îl înspăimântă pe Manole, pentru că în viziunea artistului, creaţia este „semnul puterii omului asupra haosului şi morţii.” De aceea, Manole Crudu îşi propune să reia lucrul, cerând ajutor unuia dintre fiii săi – Vlad. Manole îşi propune să realizeze o sculptură – „Zburătorul” – operă a vieţii artistului, un adevărat cântec de lebădă. Această operă va ilustra concepţia lui Manole despre creaţie: „semnul puterii omului asupra haosului şi morţii”. Dar Vlad – fiul său – îl refuză, având o altă concepţie artistică. Celălalt fiu – Toma – îl reneagă total ca artist, el urmând studii ştiinţifice: „Între universul dumitale şi universul cercetărilor mele e o prăpastie de eră geologică”… - îi spune Toma, care susţine că universul artei a rămas prea mic în raport cu „setea şi mijloacele formidabile de cunoaştere ale ştiinţei.” 

Artistul Manole Crudu suferă acum o nouă dramă – cea a tatălui, care se simte respins de propriii săi fii. În sinea lui recunoaşte şi mărturiseşte: „Da, am fost un tată prost. Ticăloasa asta de sculptură e o amantă nemiloasă”. Manole încearcă salvarea de la izolare în dragoste, pe care o consideră aptă de purificare. Cere unei vechi prietene, actriţei Claudia Roxan să-l accepte ca soţ, după ani de zile de convieţuire. Dar aceasta îl refuză, reproşându-i: „Tu n-ai iubit cu adevărat niciodată, Man. Şi pe nimeni. În afară de sculptura ta. Restul a fost surplus de bogăţie. Risipă. Chef.” Claudia îi mai reproşează că ceea ce numeşte el dragoste a fost „doar pinten pentru imaginaţie şi senzualitate, nu sens de existenţă şi împlinire. Am ştiut asta şi am acceptat.”  Claudia ştie că rolul dragostei în viaţa artistului nu poate fi decât acela de a stimula inspiraţia şi sensibilitatea. De aceea nu-l părăseşte. Rămâne cu el ca să-i împrăştie sentimentul singurătăţii şi al spaimei de moarte. Manole descoperă în propria-i casă pe Cristina, fata menajerei lui, al cărei fior juvenil îi trezeşte setea de viaţă. Iubirea pentru Cristina, confuză în esenţa ei, îl determină să-şi reia activitatea încercând să realizeze o statuie a adolescenţei, în care să modeleze chipul Cristinei. Aceasta îi mărturiseşte că ea îl iubeşte ca o fiică, el fiind pentru ea „un luceafăr”. Cristina se va căsători cu Toma – cel de-al doilea fiu al lui Manole.

Complexele vârstei, boala, sentimentul singurătăţii, eşecurile ca tată şi ca bărbat produc în sufletul artistului Manole Crudu spaimă şi greaţă. El simte în jurul său neantul. Dar Manole găseşte modalitatea de a învinge moartea prin creaţie. Artistul se închide în propriul său atelier şi începe să modeleze într-un grup alegoric propria lui spaimă de gol, de tenebre. După ce a terminat sculptura, artistul s-a simţit eliberat de spaime. Salvarea artistului a venit, prin urmare, tot prin artă, prin funcţia ei de purificare, de catharsis. Arta purificatoare i-a dirijat viaţa şi i-a înlesnit trecerea în eternitate.

Autorul acestei izbutite drame de idei, dar şi al celor menţionate, Horia Lovinescu a fost distins cu Premiul de Stat, Premiul Academiei şi al Uniunii Scriitorilor. S-a stins din viaţă la 16 septembrie 1983.

        

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.