Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 15:28

Consiliul Local Valea Danului se reunește pe 12 martie: taxe, organizare administrativă și proiecte pentru comunitate

În data de 12 martie 2026, de la ora 08.00, va avea loc, în sala de ședințe din cadrul Primăriei Valea Danului, ședința ordinară a consiliului local, pe luna martie.


Pe ordinea de zi sunt următoarele puncte:


1. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pe luna în curs pentru ședințele consiliului local;
2. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pe luna aprilie pentru ședințele consiliului local;
3. Proiect de hotărâre privind desemnarea a doi consilieri locali în vederea constituirii comisiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al comunei Valea Danului;
4. Proiect de hotărâre privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pe anul 2024 și anul 2025 precum și pentru stabilirea planului de măsuri pentru eficientizarea activității de înscriere a datelor în registrul agricol al comunei Valea Danului, privind modificarea HCL Nr. 3/13/01/2026 privind modificarea HCL Nr. 62/29/12/2025 privind stabilirea taxelor și impozitelor locale precum și a taxelor speciale pe anul 2026;
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractelor de prestări servicii Nr. 1464 /07/03/2018 și Nr. 1465/07/03/2018 prin act adițional.


La proiectul Nr. 4, cel legat de taxele locale, grupul AUR și grupul PSD au făcut o cerere pentru primărie privind necesitatea revenirii asupra hotărârii de consiliu stabilită în luna ianuarie anul în curs prin respectarea prevederilor legale prin ordonanță de urgență a guvernului României care permite modificarea hotărârilor consiliului local pentru a reduce cotele adiționale la stabilirea impozitelor pe clădiri.


Proiectul Nr. 5 este inițiat în întregime de consilierii AUR și PSD la nivel local.


Cetățenii trebuie informați cu privire la proiectele aflate în dezbatere, iar implicarea consilierilor locali în aceste demersuri este firească și necesară pentru buna informare a comunității. Proiectul Nr. 5 vizează necesitatea asigurării continuității contractului cu coregraful de dansuri și activități artistice, considerat un promotor al tradițiilor locale și un continuator al obiceiurilor strămoșești. Menținerea acestei colaborări este văzută ca un pas important pentru păstrarea și transmiterea valorilor culturale ale comunității din generație în generație. Locuitorii sunt încurajați să urmărească proiectele aflate în discuție și să participe la dezbaterile publice privind dezvoltarea comunei Valea Danului.

Pin It