Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 07:20

Eroii neamului, omagiați și la Mușătești!

Ziua Naţională a României marchează un moment deosebit de important pentru istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat Unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Primăria Muşăteşti a marcat această zi printr-un moment de reculegere în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a depunerii de coroane în cinstea acestora. Astfel, şeful administraţiei publice locale din comuna de pe Vâlsan, Constantin Oancea, însoţit de proaspătul viceprimar (reales și de curând validat), Ion Murăreci, dar şi de membri ai Consiliului Local şi angajaţi ai instituţiei, au adus "Veşnică recunoştinţă eroilor noştri", aşa cum era inscripţionat pe jerbele de flori depuse la poalele monumentelor din curtea Primăriei dar şi din satele Muşăteşti, Stroeşti şi Costeşti-Vâlsan. "Este o zi cu mare încărcătură emoţională pentru toţi românii.

Înaintaşii noştri au luptat din greu şi mulţi dintre ei au plătit cu viaţa pentru a păstra ţara şi fiinţa neamului românesc. În cele două războaie din secolul trecut, comuna Muşăteşti a dat tribut şiroaie de sânge, motiv pentru care avem datoria, sau mai bine spus obligaţia să le cinstim faptele eroice şi să ne facem datoria faţă de cei prezenţi ori faţă de cei ce vor veni după noi. Cred că fiecare sărbătorire a actului de la 1 Decembrie 1918 înseamnă o împlinire a dictonului <<Historia magistra vitae>> (Istoria este învăţătorul vieţii). Aşadar, ca să citez inscripţia de pe monumentul care dăinuie în curtea instituţiei noastre: <<Cinste vouă, eroi! Jertfa voastră este nemuritoare>>", ne-a declarat edilul șef, Constantin Oancea.

Pin It