Noi hotărâri aprobate în ședința Consiliului Județean Argeș

CJ a fost convocat luni, 28.11.2022, în ședința ordinară, desfășurată atât în format fizic, cât și on-line, condusă de președintele Ion Mînzînă. În cadrul întâlnirii au fost aprobate următoarele hotărâri:
Proiectul privind „Achiziția de Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”, a cheltuielilor legate de proiect și a Acordului de parteneriat încheiat între CJ Argeș și Spitalul Judeţean de Urgenţă Pitești, în vederea depunerii acestuia spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilon V, Componenta 12, Sănătate.
PNRR este conceput astfel încât să asigure un echilibru optim între prioritățile Uniunii Europene și necesitățile de dezvoltare ale României, în contextul recuperării după criza Covid- 19 care a afectat semnificativ țara, așa cum a afectat întreaga lume. Acest proiect are la bază necesitatea dotării adecvate pentru acoperirea adresabilității actuale și viitoare pentru a crea condiții optime preluării fluxului crescut de pacienți, reducerea costurilor datorate spitalizării continue și îmbunătățirea performanțelor spitalicești.
Echipamentele și dotările ce fac obiectul acestui proiect trebuie menținute în stare de funcționare cel puțin până la 30 iunie 2026 sau pe durata perioadei de garanție dacă aceasta excedă datei de 30 iunie 2026. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului fară TVA, astfel că valoarea se compune din cea a dotărilor identificate și solicitate de către medicii responsabili încadrați în SJUP, la care se adaugă cheltuielile de audit ale proiectului, respectiv a cheltuielilor de publicitate și informare, cele din urmă fiind obligatorii și eligibile.
Astfel, valoarea totală a proiectului este în cuantum de 11.848.269,00 lei fără TVA (14.099.440,00 lei cu TVA), nefiind prevăzute cheltuieli neeligibile ale proiectului (fără contribuție proprie). Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Achiziție de Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Unității Administrativ Teritoriale a Județului Argeș.
De asemenea, s-a aprobat acordarea unui număr de 271 burse sociale pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2021/2022, elevilor din unitățile școlare de învățământ special, din județul Argeș. Totodată, s-a aprobat acordarea a 313 burse sociale și a două burse de merit, în perioada septembrie – decembrie 2022 (Modul 1 și 2 aferente anului școlar 2022 - 2023), elevilor din unitățile școlare de învățământ special din județul Argeș.
Educația copiilor cu cerințe educaționale speciale se realizează în școlile speciale, la nivelul județului Argeș funcționând un număr de 4 centre școlare de educație incluzivă - Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Marina” Curtea de Argeș, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfântul Stelian” Costești, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfântul Nicolae” Câmpulung, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Stefănești și o grădiniță specială.
Alte hotărâri prezentate la ședința ordinară: Statul de funcţii al Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni; Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului de Recuperare Brădet; Statul de funcţii al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Maria” Vedea; Statul de funcţii al Căminului pentru Persoane Vârstnice Mozăceni; Statul de funcţii al Teatrului „Alexandru Davila” Pitești; Statul de funcţii al Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeş R.A.; Protocolul de colaborare încheiat între Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Argeş şi Agenția Națională Antidrog; Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Argeș nr. 115/28.04.2022 privind aprobarea cuantumului taxelor și tarifelor locale ce se vor aplica începând cu anul fiscal 2023. Hotărârile Consiliului Județean Argeș pot fi consultate pe site-ul instituției: https://www.cjarges.ro/.../sedinta-ordinara-a-c.j.-arges.
