La Muşăteşti, proiecte pentru siguranţa unui trai mai bun

Imediat după aflarea rezultatelor alegerilor locale din septembrie 2020, primarul comunei Muşăteşti, Constantin Oancea (PSD), spunea: "Munca depusă în mandat s-a reflectat fidel şi în numărul crescut al voturilor obţinute de la cetăţeni. Suntem onoraţi şi obligaţi să continuăm în următorii 4 ani munca pentru siguranţa unui trai mai bun!" O lună mai târziu, la învestirea colegilor din Consiliul Local, edilul-şef, aflat pentru a doua oară la "cârma" comunei de pe Valea Vâlsanului, declara următoarele: "Am spus mereu că pentru mine, fostul Consiliu Local care şi-a încheiat mandatul a fost cel mai performant. Aşa-mi doresc să spun şi despre dumneavoastră peste 4 ani". Aşadar, cu o experienţă "în cârcă" privind administraţia locală şi având alături o echipă abilă de consilieri, primarul Oancea a intrat "în pâine" în acest an, prin continuarea proiectelor începute, dar şi prin demararea altora. "Avem o solicitare pentru racordarea la reţeaua de gaze naturale, dar nu am primit încă un răspuns concret. Momentan se lucrează la studiile topografice şi geotehnice. Este vorba mai exact despre 44 de km de reţea şi 1.500 de branşamente, în primă fază. De asemenea, am depus la Compania Naţională de Investiţii şi la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, 4 proiecte (3 noi şi unul pentru continuare), cu privire la modernizarea drumurilor comunale: Uliţa Ioneştilor din satul Stroeşti, drumul din satul Robaia, Uliţa Mare din satul Costeşti-Vâlsan şi Valea Muscelului. Totodată, am avut în derulare un proiect privind extinderea sistemului de alimentare cu apă a gospodăriilor localnicilor. Acesta a fost finalizat şi am mai depus încă unul pentru alţi 13 km de reţea şi aproximativ 1.500 de branşamente. Mai avem un proiect finanţat de la buget local, în legătură cu drumul DC 218 Stroeşti - Costeşti-Vâlsăneşti. Este vorba despre 5.3 km din care am realizat până în acest moment 1.4 km. Pe acesta îl vom continua. În altă ordine de idei, avem în plan cadastrarea tuturor drumurilor comunale şi finalizarea PUG-ului. Cam astea ne-ar fi priorităţile pentru anul în curs... Să sperăm că vom fi sănătoşi, să le putem duce la bun sfârşit, iar pentru întreaga omenire, lucrurile să revină pe un făgaş normal", ne-a transmis primarul Constantin Oancea.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It