Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 18:06

Restricţii suplimentare în două sate din Argeş

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prefectul Emanuel Soare, a luat hotărârea în şedinţa de miercuri, 7 octombrie, să introducă restricţii în două sate din Argeş, acolo unde incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori. Astfel, conform Hotărârii CJSU nr 45/7.10.2020, în satul Rogojina, din comuna Budeasa şi în satul Bărăşti, din comuna Cicăneşti, se suspendă, din data de 8 octombrie 2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în aceste spaţii. În plus, tot de joi, 8 octombrie, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc se suspendă în satul Rogojina, comuna Budeasa şi în satul Bărăşti, comuna Cicăneşti. În cele două sate se suspendă activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, caselor de cultură şi alte asemenea aşezăminte culturale, precum şi desfăşurarea evenimentelor culturale în aer liber. În schimb, în cele două sate sunt permise prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cum sunt terasele, barurile şi altele asemenea, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite. Programul de lucru cu publicul al acestor operatori economici nu poate începe înainte de orele 06.00 şi nu se poate prelungi după orele 24.00 şi se desfăşoară, obligatoriu, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii, ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi al preşedintelui ANSVSA, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It