Constantin Oancea, primarul reales din Muşăteşti: "Continuăm munca pentru siguranţa unui trai mai bun!"

După alegerile locale din 2016, la Muşăteşti, PSD şi PNL au dominat legislativul, astfel că au constituit împreună majoritatea necesară. Primarul pesedist Constantin Oancea, cu 5 consilieri locali, l-a avut alături pe viceprimarul liberal Ion Soroaia şi pe cei 3 colegi ai domniei sale. În consiliu au mai intrat doi reprezentanţi de la UNPR şi câte unul de la ALDE şi PND. La alegerile din 2020 s-au înscris în cursa electorală pentru postul de primar 5 candidaţi: Constantin Oancea (PSD), Ion Soroaia (PNL), Mihai Deaconu (ReStart), Vesalom Donescu Valentin (USR-PLUS) şi Ion Uţă (PRO România, consilier local în mandat). Soarta tuturor a fost decisă de cetăţenii cu drept de vot din totalul de 2.999, care s-au prezentat la urnele instalate în secţiile de la Muşăteşti, Vâlsăneşti, Costeşti-Vâlsan şi Stroeşti. Clasamentul stabilit pe baza adiţionării voturilor valabil exprimate pentru postul de şef al administraţiei publice locale s-a prezentat astfel: 1. Constantin Oancea (48,37% din total voturi); 2. Ion Soroaia (43,71%); 3. Ion Uţă (3,54%); 4. Vesalom Donescu Valentin (3,54%); 5. Mihai Deaconu (2,01%). Pentru intrarea în consiliul local, legea prevede îndeplinirea pragului electoral de 5% din totalul voturilor valabil exprimate. Selecţia candidaţilor operată de către cetăţeni a dat următoarea configuraţie a viitorului legislativ, care are 13 locuri: PSD - 7 consilieri locali (plus de 2 faţă de mandatul 2016-2020); PNL - 5 (plus 1); PMP - 1. Pe dinafară au rămas candidaţii de la USR-PLUS, PRO România şi ReStart. "Munca depusă în mandat s-a reflectat fidel şi în numărul crescut al voturilor obţinute de la cetăţeni. Suntem onoraţi şi obligaţi să continuăm în următorii 4 ani munca pentru siguranţa unui trai mai bun!", a declarat primarul Constantin Oancea.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
