Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 20:42

Peste 1.200 de drumuri de interes local şi judeţean, propuse pentru modernizare prin Compania Naţională de Investiţii

Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a aprobat zilele trecute Lista-sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului "Drumuri de interes local şi drumuri de interes judeţean" din Programul Naţional de Construcţii de interes public sau social (PNCIPS), derulat de Compania Naţională de Investiţii. Lista cuprinde 1.204 obiective pentru care se vor realiza, în principal, lucrări de reabilitare şi modernizare drumuri, realizare şi amenajare de trotuare, şanţuri betonate şi poduri; amenajare de intrări în curţi, asfaltare străzi, amenajare de alei şi pasarele pietonale şi reparaţii sectoare de drum comunal. "Investiţiile pe care le face Guvernul României ţin cont în permanenţă de nevoile oamenilor şi de dreptul acestora de a beneficia de condiţii decente de viaţă, iar drumurile sigure şi trainice sunt doar o parte din infrastructura de care au nevoie cetăţenii României. Acesta este şi criteriul care a stat la baza includerii celor peste 1.200 de obiective în lista-sinteză a drumurilor care vor fi modernizate de MLPDA, prin Compania Naţională de Investiţii", a precizat ministrul Ion Ştefan.

Finanţarea acestor obiective se va realiza în conformitate cu prevederile O.G. 25/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Lista poate fi consultată aici: https://bit.ly/31bZF49. În judeţul Argeş vor fi modernizate 39 de obiective, după cum urmează: Aninoasa - Reabilitare, consolidare, modernizare drumuri de interes local; Arefu - Modernizare drumuri locale, Tronson II; Băbana - Modernizarea drumuri comunale DC 174B, DC 174C, DC 174D; Băiculeşti - Modernizare drumuri de interes local; Bârla - Modernizare drumuri comunale; Bogaţi - Modernizare drumuri locale; Brăduleţ - Modernizare drumuri de interes local; Budeasa - Modernizare drumuri comunale, Modernizare drumuri comunale - Aleea Luncii, Aleea Gârla Caloteşti şi Aleea Zoicăneşti şi Reabilitare DC 219 (Str. Sudeaua); Bughea de Jos - Asfaltare drumuri locale; Buzoeşti - Modernizare drumuri de interes local; Căldăraru - Asfaltare drumuri locale; Cetăţeni - Modernizare drumuri comunale şi locale; Cicăneşti - Modernizare drumuri comunale, tronson III; Corbeni - Modernizare drumuri de interes local; Costeşti - Modernizarea prin asfaltare a străzilor Mărgăritarului, Metalurgiei, Fdt. Salcâmi şi Progresului; Cotmeana - Modernizare drum comunal DC 206, Modernizare drum comunal DC 184 Morăreşti (DN7) Spiridoni şi uliţe adiacente; Domneşti - Reabilitare şi modernizare străzi; Drăganu - Modernizarea drumurilor de interes local; Lunca Corbului - Modernizare drumuri comunale DC 153, DC 153A şi drumuri de interes local; Merişani - Modernizare drum de interes local DC 281 Priba, sat Merişani; Miroşi - Modernizare drumuri; Mozăceni - Modernizare drum comunal DC 98; Nucşoara - Modernizare drumuri comunale sat Slatina; Oarja - Modernizare drum local Strada Viei; Oarja - Modernizare drum local Strada Caraşului; Oarja - Modernizare drum local Aleea Macedon; Poienarii de Muscel - Modernizare drumuri de interes local; Popeşti - Modernizare drumuri; Sălătrucu - Modernizare drumuri de interes local, tronson II; Săpata - Modernizare drumuri comunale şi locale, Obiectiv: Drum Comunal nr. 1012 - sat Găinuşa-Dealul Bradului; Suseni - Modernizare şi reabilitare drumuri comunale; Ţiţeşti - Modernizare drum de interes local în zona Goleşti; Uda - Modernizarea DC 186, Asfaltare drum Bărăneşti şi Asfaltare drum Valea Satului; Valea Danului - Modernizare drumuri de interes local şi Vedea - Modernizare drumuri comunale DC 171 şi DC Fata-Izvoru.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It