D.A.S. Curtea de Argeş şi "Salvaţi Copiii", discuţii despre sprijinirea şcolilor în contextul COVID-19

Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş (director, Mariana Moise), în parteneriat cu Organizaţia "Salvaţi Copiii" - filiala Argeş, a derulat marţi, în Parcul "Fântâna Meşterului Manole", un seminar de informare cu privire la modul în care autorităţile centrale şi locale pot sprijini şcolile în reluarea cursurilor, în contextul pandemiei de COVID-19. În cadrul seminarului au fost prezentate aspecte privind consecinţele negative atât asupra progresului educaţional al copiilor, cât şi asupra sănătăţii emoţionale a acestora, generate de închiderea şcolilor pe perioada pandemiei. Printre obiectivele acestei întruniri s-au numărat accesul copiilor la educaţie în condiţii de siguranţă sanitară şi respectarea dreptului la educaţie prin oferirea de tablete şi laptop-uri copiilor defavorizaţi social, în scopul participării la cursurile şcolare on-line. La seminar au participat reprezentanţi ai instituţiilor şcolare din Curtea de Argeş, reprezentanţi ai Poliţiei Municipale, precum şi preoţi din zonă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
