Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 26 iunie 2026 23:07

Nicio localitate din Argeş nu va fi carantinată!

Prefectul Emanuel Soare a făcut anunţul oficial astăzi, la ora 13.00, după ce a discutat cu toţi primarii din cele 12 localităţi ce erau susceptibile pentru impunerea acestei măsuri. Potrivit declaraţiilor acestuia, nici una dintre localităţile aflate pe listă nu îndeplineşte criteriile pentru a fi carantinată. Oficialităţile fac apel, în continuare, pentru respectarea tuturor regulilor şi a măsurilor de prevenire pentru împiedicarea răspândirii virusului. "Nu ne dorim izolarea sau carantinarea vreunei localităţi pentru că, în sine, aceste măsuri nu pot fi decât o ultimă soluţie după ce toate celelalte vor fi luate!", a declarat prefectul. Potrivit informării transmise de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, până astăzi la ora 13.00, în Argeş au fost confirmate, în total, 2.814 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore, în judeţul nostru, alte 129 de persoane au fost testate pozitiv. În acelaşi timp, pe teritoriul României au fost confirmate 45.902 cazuri de persoane infectate cu COVID-19, dintre care 25.794 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, iar 3.440 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare au fost înregistrate 1.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 258 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care 21 în Argeş!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It