Grădiniţă nouă pentru 100 de copii, la Domneşti

Primarul Gabriel Zăvoianu ne-a anunţat că s-a finalizat licitaţia pentru selectarea constructorului ce va realiza proiectul unei noi grădiniţe pentru copii în localitatea pe care o conduce. Investiţia în sumă de 1.500.000 lei se va finanţa pe POR şi acum urmează să se încheie contractul cu firma care a câştigat licitaţia. "În maxim o lună de zile sperăm să fie demarată construcţia acestui important obiectiv local, deoarece termenul de realizare este destul de scurt, până la sfârşitul lunii mai a anului viitor, dacă nu mă înşel... Noua grădiniţă va putea primi circa 100 de copii, repartizaţi în patru grupe, din care trei vor funcţiona în program normal, iar una - prelungit. Capacitatea acoperă necesarul din prezent şi chiar din viitor. Noi vom depune toate eforturile pentru ca noua instituţie să-şi intre în rol din anul şcolar 2021-2022", a spus primarul Zăvoianu. Din aceeaşi sursă am aflat că, la Domneşti, programul lucrărilor stabilite pentru anul în curs se desfăşoară normal, în ciuda problemelor create de pandemia de COVID-19, care n-a ocolit nici localitatea de pe Râul Doamnei. Astfel, s-au încheiat probele la investiţia în infrastructura de alimentare cu apă şi de dotare cu canalizare şi s-a ajuns în faza în care societatea proprie ce operează în comunele Domneşti, Corbi şi Pietroşani încheie contractele de furnizare a serviciilor către abonaţi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
