Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 22:06

Reacţie veninoasă: "Hai să le urăm bun venit în PSD băieţilor ăstora!..."

Replica îi aparţine consilierului municipal Gheorghe Andreescu şi a fost rostită înaintea şedinţei legislativului municipal de marţi. Dumnealui a fost înscris pe un loc eligibil din lista de candidaţi cu care PSD Curtea de Argeş s-a prezentat la alegerile locale din 2016. În timp însă s-a îndepărtat de linia promovată de către liderul său de partid, primarul Constantin Panţurescu şi a avut şi unele ieşiri publice care, se pare, au deranjat. Astfel, potrivit surselor interne, dl. Gheorghe Andreescu are şanse minime de a mai ocupa pe viitoarea listă a candidaţilor social-democraţi un loc care să-i permită să obţină al doilea mandat de consilier local. Răutăcioşii susţin că i-ar sta mai bine să rămână consilier parohial la Biserica Sf. Dumitru, de la Capu Dealului! Şi de aici pare să se fi născut o oarecare frustrare, cam străină de îngăduinţa creştină, născătoare de o atitudine de respingere a potenţialilor "intruşi" în partid, capabili "să-i ia faţa". De altfel, dumnealui i-a şi nominalizat pe cei vizaţi faţă de unii dintre colegi. Este vorba despre Ion Şerban (ales acum patru ani pe lista PAM), prof. Gheorghe Molea (ALDE) şi de Bogdan Alexandru Dabija (UNPR). În particular, unul din respectiva treime politică a bănuiţilor neofiţi a rostit în barbă: "Iartă-L, Doamne, că nu ştie ce spune!...". Cu siguranţă însă. în urmă cu peste 40 de ani, la vremea când executa stagiul militar, nu şi-ar fi permis asemenea libertăţi faţă de ofiţerul Andreescu, ştiind că o astfel de nebunie i-ar fi adus pedepse ce puteau include şi instrucţia disciplinară cu "culcaturi" şi "salturi înainte"... Acum însă ofiţerul retras din activitate pare să aibă toate şansele de a primi din partea superiorului politic ordinul de "La loc comanda!"...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.