Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 03:01

Organigrama de la Valea Iaşului a fost aprobată la limită, iar un ajutor social - în unanimitate!

În ordinea de zi a şedinţei ordinare a legislativului din 29 mai a figurat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Organigramei primăriei. Iniţiatorul, şeful administraţiei publice locale, a prezentat motivaţia de susţinere, dar a avut probleme cu opoziţia alcătuită de această dată din viceprimarul Cristian Enescu, cu Grupul PSD alcătuit din Marius Constantin Bărbulescu, Vasile Gheorghiu şi Gheorghe Niţă, cărora li s-a alăturat Vasile Ungureanu (PMP). Aceştia s-au abţinut, în timp ce pentru aprobare au optat liberalii Emil Gorunescu, Andrei Grigorescu, Valeriu Sandu, Gheorghe Sorescu, împreună cu Oliver Bucur (PRU), balanţa fiind înclinată favorabil de această dată de către reprezentantul ALDE, Constantin Ştefănescu. Unanimitate de voturi s-a înregistrat pentru acordarea unui ajutor de urgenţă destinat unui locuitor al comunei, care se confruntă cu probleme deosebite şi apoi la proiectul vizând modernizarea sistemului de iluminat public printr-un proiect lansat şi susţinut de către Ministerul Mediului.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It