S-a aprobat reactualizarea PUG-ului municipal!

Planul de Urbanism General este unul din principalele instrumente de lucru al fiecărei administraţii publice locale. Pe baza lui se stabilesc în primul rând ce terenuri sunt incluse în intravilan, deci în perimetrul construibil, precum şi suprafeţele din extravilan, situate în afara acestuia. PUG-urile au însă o valabilitate determinată şi suferă modificări de-a lungul timpului, impuse de necesităţi obiective ce ţin de dezvoltare şi nu numai. Aşa s-a ajuns la situaţia în care cel al municipiului Curtea de Argeş să expire şi să fie nevoie de unul nou, actualizat. Administraţia municipală a făcut demersurile legale şi o firmă din Târgovişte a fost desemnată în condiţiile legilor în vigoare prin prin licitaţie electronică să alcătuiască noul PUG. Studiile de fundamentare au început prin anul 2010, iar "perioada de gestaţie" a fost una foarte lungă, astfel încât a părut că s-a dorit să se bată toate recordurile în materie. Reprezentanţii firmei au venit la mai multe întâlniri cu aleşii locali din Curtea de Argeş, în care au prezentat stadiul lucrărilor şi s-au dezbătut aspecte tehnice, formulându-se propuneri de îmbunătăţire a planurilor prezentate. Ani la rând s-au dat noi termene de predare a lucrării care i-au adus pe angajaţii din Primăria Municipală în pragul exasperării, deoarece erau siliţi să lucreze tot pe cel vechi, care era depăşit. La vremea respectivă s-au făcut tot felul de speculaţii, inclusiv de natură politică, însă lucrurile s-au mişcat la modul balcanic, iavaş-iavaş... Ca să n-o mai lungim, noul PUG a fost aprobat prin H.C.L. nr. 165/26.02.2018 şi a intrat în vigoare. Numai că acest "prunc născut în durere, cu mare întârziere" s-a dovedit curând că avea "malformaţii congenitale", ce impuneau operaţiuni de corecţie.
Erorile strecurate în PUG
Hibele constatate în timp şi în urma sesizărilor cetăţenilor care s-au trezit cu terenurile trecute la altă categorie de folosinţă, fapt ce le aducea prejudicii, se regăsesc sintetizate în referatul de susţinere a proiectului de hotărâre prezentat de către primarul Constantin Panţurescu în documentele de şedinţă din 28 mai puse la dispoziţia consilierilor locali. În fapt, este vorba despre "aspecte privind omisiuni şi neconcordanţe cu realitatea din teren şi cu direcţia de dezvoltare a municipiului. Acestea sunt identificate în cadrul procesului de autorizare şi deblocare a investiţiilor, cât şi prin adresele cetăţenilor primite de către Biroul de Urbanism" după cum urmează: modificarea limitei intravilan/extravilan fără verificarea situaţiei reale din teren, prin care s-a schimbat regimul juridic din intravilan în extravilan - "şi viceversa", vorba lui Caragiale; suportul topografic şi traseele reţelelor edilitare nu corespund cu realitatea din teren; lipsa fişierelor în format digital îngreunează procesul de autorizare şi colaborarea cu alte instituţii; parte din studiile de fundamentare nu mai corespund cu viziunea de dezvoltare a oraşului.
Acestea, plus necesitatea aducerii la zi a PUG-ului în acord cu legislaţia în vigoare şi cu cerinţele de dezvoltare socio-economice şi de mediu actuale, sunt argumente de nerespins a susţinerii amintitului proiect de hotărâre de consiliu local. Baza legală a solicitării reactualizării PUG-ului formulată de către primarul Panţurescu este Ordinul nr. 233/26.02.2016, art. 31.
"Mergem pe ideea de a ajuta atât cetăţenii direct interesaţi, cât şi administraţia cu această reactualizare!"
Acesta a fost un alt argument de susţinere formulat de către primar în cadrul dezbaterilor destul de vii de la acest punct de pe ordinea de zi. Dumnealui a dat asigurarea că se va face reactualizarea rapidă a PUG-ului, fiind sume alocate în acest scop şi subliniind faptul că se va da mare atenţie corectării situaţiilor semnalate de către cei interesaţi. A fost, de altfel, şi un răspuns dat lui Ionel Păunescu, cel ce susţinuse necesitatea reactualizării respectivului instrument de lucru care producea deja stres şi pagube unor concitadini, fapt subliniat şi de Ştefan Dumitrache, care a spus: "Sunt multe cazuri de proprietari de terenuri şi clădiri ce vor să vândă şi sunt blocaţi în intenţiile lor, deoarece s-au trezit cu bunurile imobile trecute de la intravilan la extravilan în noul PUG. Unii vor să dea municipalitatea în judecată pentru prejudicii, astfel că se impune o mişcare rapidă pe reactualizarea sa!". Preşedintele Comisiei de Urbanism din cadrul legislativului, Viorel Popescu, a spus că împreună cu colegii a dat aviz favorabil acestui proiect de hotărâre, cu menţiunea de a se da publicităţii paşii de făcut şi termenele aferente, pentru corecta informare a cetăţenilor interesaţi. Ideea a fost susţinută şi de colegul Mădălin Marinescu, care a insistat pe convocarea la dezbaterea publică a cât mai multor concitadini, pentru a limita numărul inadvertenţelor din PUG. "Ceea ce va mai apărea pe parcurs, vom rectifica!", a spus primarul, care a precizat că sunt încă în termenul de un an stabilit pentru această reactualizare. "Orice persoană fizică sau juridică interesată putea participa la dezbaterea publică a PUG-ului şi, la fel, o poate face şi acum, cu prilejul reactualizării, pentru a-şi prezenta obiecţiile, ca să putem rectifica eventualele erori constatate. Cine se grăbeşte, poate să întocmească Planuri de Urbanism Zonale (n.r. - PUZ)", a sugerat şeful administraţiei municipale. Intervenţii în ideea susţinerii proiectului de hotărâre care a fost votat în unanimitate au mai avut consilierii locali Ion Şerban şi Doru Georgescu. Concluzionând, se va trece la corecţiile de rigoare, cu costurile aferente ce nu pot fi ignorate...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
