Cinste lor: aleşii locali au dat bani pentru 100 de pachete cu alimente destinate familiilor sărace din Curtea de Argeş!

"În această perioadă grea a luptei împotriva pandemiei de coronavirus a existat o bună colaborare între administraţia municipală şi populaţie şi în sensul preocupărilor pentru asigurarea condiţiilor de viaţă cât mai aproape de normalitate pentru familiile aflate în dificultate. Acestea au fost ajutate cu alimente cumpărate din donaţii şi sponsorizări, fiind distribuite prin Direcţia de Asistenţă Socială sute de pachete. Le mulţumim pe această cale celor care au dovedit spirit de întrajutorare creştinesc, şi l-aş nominaliza aici pe omul de afaceri Ion Ion Ţiriac, care ne-a ajutat să pregătim peste 300 de pachete cu alimente de strictă necesitate pentru familiile nevoiaşe. Nu în ultimul rând, ţin să scot în evidenţă contribuţia aleşilor locali care au depus sume ce ne-au permis să pregătim 100 de pachete în valoare de câte 60-70 de lei. Ştefan Dumitrache are lista completă cu sumele donate de dumnealor. Am contribuit şi eu împreună cu dl. Gabi (n.r. - viceprimarul) cu anumite sume, despre care nu facem vorbire. Încă o dată le mulţumesc tuturor celor care au dovedit generozitate faţă de semeni în aceste momente dificile prin care am trecut!", a spus primarul Constantin Panţurescu. Ştefan Dumitrache a dat apoi citire numelor celor care au contribuit la această iniţiativă de suflet, în ordinea următoare: Loredana Stancu, Anca Răduţu Babeţ, Maria Dicu, Ionel Păunescu, Viorel Popescu, Bogdan Alexandru Dabija, Marius Deaconu, Cristian Mitrofan, Gheorghe Molea, Doru Georgescu, Mădălin Marinescu, Ştefan Dumitrache şi Răzvan Bădescu - fiecare cu câte 480 lei - şi Ana Maria Rovenţa, 100 lei. Acestora li s-a adăugat preşedintele OTPNL, Andreea Zabari, tot cu 480 lei şi, cu sume mai consistente care n-au fost dezvăluite, primarul Constantin Panţurescu şi viceprimarul Gabriel Jubleanu. De pe lista aleşilor municipali care au donat sume de bani lipsesc, din motive nedezvăluite, 4 nume: Ion Şerban, dr. Jean Chefani, Gheorghe Andreescu şi Emelian Oreviceanu.
Din informaţiile pe care le deţinem, grupuri de concitadini cu suflet mare, care au ţinut să-şi păstreze anonimatul, au ajutat şi familii aflate în dificultate din alte zone ale ţării. Cinste celor ce n-au uitat înţelepciunea românească potrivit căreia "Dar din dar se face rai!"...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
