Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 03:00

Pace creştină în şedinţa legislativului municipal din ziua Înălţării Domnului

Spiritul dublei sărbători a domnit peste şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş desfăşurată în 28 mai. Atunci s-a prăznuit Înălţarea Domnului înscrisă în calendarul creştin ortodox, care coincide şi cu Ziua Eroilor Neamului. Acesta a fost şi motivul pentru care primarul Constantin Panţurescu a solicitat celor prezenţi un moment de reculegere prin care s-a cinstit memoria celor căzuţi în luptele pentru apărarea gliei şi fiinţei româneşti. Înainte de debutul reuniunii conduse de către Marius Deaconu, şeful administraţiei publice locale a cerut ca două persoane ce nu făceau parte dintre aleşii urbei, personal restrâns al primăriei, invitaţi, inclusiv reprezentanţii presei, să părăsească sala, pentru a nu contraveni restricţiilor impuse de starea de alertă. Până la urmă, acestea au fost nevoite să-i dea ascultare după ce au fost informate că pot fi evacuate. La ieşire însă au făcut comentarii acide, deoarece considerau că ar fi fost nedreptăţite şi că se acţiona ilegal pentru aplicarea interdicţiei de a fi prezente la dezbateri. Şedinţa s-a desfăşurat apoi normal, cu aprobarea ordinii de zi completate cu un proiect ce viza aprobarea cofinanţării locale de 2% pentru proiectul privind modernizarea transportului local.

La convocarea legală a primarului Panţurescu au răspuns toţi consilierii locali, după cum urmează: viceprimarul Gabriel Jubleanu şi colegii din PSD - Ana Maria Rovenţa, Viorel Popescu, Maria Dicu, Ştefan Dumitrache, Loredana Stancu, Gheorghe Andreescu, Anca Răduţu Babeţ şi Răzvan Bădescu; Cristian Mitrofan (şeful grupului liberal, care a preluat şefia CAS Argeş şi i-a spus primarului că noua funcţie nu-l punea în incompatibilitate cu calitatea de ales local, fapt certificat de ANI), precum şi colegii de partid Mădălin Marinescu, Doru Georgescu şi dr. Jean Chefani; Ionel Păunescu, Marius Deaconu şi Ion Şerban (PAM); Gheorghe Molea şi Emelian Oreviceanu (ALDE); Bogdan Alexandru Dabija (UNPR). Din partea executivului local au fost prezenţi secretarul general al UAT, Radu Chirca, directorul economic Gheorghe Florescu şi Adriana Ciorbaru (ADP). Toţi participanţii şi-au ocupat locurile dispersat, la distanţă, în spaţiul generos oferit de Sala Mare de la parterul Primăriei Municipale. Atmosfera în care s-au desfăşurat lucrările a fost una de lucru, responsabilă, cu anumite amendamente juste care au fost şi votate, completând proiectele de hotărâri iniţiale, fiind evitate momentele tensionate din alte şedinţe. De reţinut ar fi faptul că, la "Diverse", primarul Constantin Panţurescu a ţinut să le mulţumească aleşilor locali care au contribuit cu sume de bani pentru pachetele distribuite persoanelor aflate în dificultate materială, iar Ştefan Dumitrache, cel care s-a ocupat de colectare, a dat citire listei complete cu sumele donate de fiecare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It