Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, sărbătorite la Bărbălăteşti

Parohia din acest sat al comunei Valea Iaşului a fost gazda dublei sărbători în data de 28 mai. Slujba rituală de pomenire a eroilor a fost oficiată în aer liber după cea de Înălţare de către preotul paroh titular Radu Iustinian Mărtoiu, alături de care s-a regăsit colegul de la Valea Iaşului, Marius Constantin Băieţii. Participarea a fost restrânsă, incluzând pe lângă enoriaşi şi câteva persoane din administraţia publică locală, în frunte cu primarul Nicolae Barbu şi viceprimarul Cristian Enescu. Asta deşi se pare că, din punct de vedere politic, drumurile dumnealor s-au despărţit, după ce BPL a trimis la PNL Argeş propunerea de excludere a celui de-al doilea şi se aşteaptă soluţionarea cazului. Printre cele aproximativ 20 de persoane s-au regăsit consilierii locali Valeriu Sandu, Emil Gorunescu, Gheorghe Sorescu (epitrop în parohia gazdă), Oliver Bucur şi Constantin Ştefănescu, precum şi şeful de la SVSU, Sorinel Calea. "Slujba de pomenire a fost scurtă, de circa 20 minute, dar impresionantă... La final am rostit o scurtă alocuţiune şi fiecare ne-am rugat pentru odihna Eroilor Neamului căzuţi în lupta pentru apărarea ţării", ne-a informat primarul Barbu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
