Comemorarea Eroilor Neamului, la Muşăteşti

În ziua prăznuirii Înălţării Domnului s-a sărbătorit şi Ziua Eroilor în comuna de pe Valea Vâlsanului. Astfel, respectând interdicţiile impuse de starea de alertă, s-au desfăşurat scurte, dar impresionante ceremonii la monumentele acestora din satele Muşăteşti, Robaia, Vâlsăneşti, Costeşti-Vâlsan şi Stroeşti. La acestea au participat primarul Constantin Oancea, viceprimarul Ion Soroaia şi câţiva dintre angajaţii din cadrul administraţiei publice locale. De la primar am aflat că atenţia edililor este focusată acum pe lucrările de execuţia a podului de la Valea Teascului, care se află la un stadiu de realizare de circa 90%. "Noi sperăm să se finalizeze în perioada următoare, însă nu uităm că totul depinde în primul rând de sumele de bani pe care le vom avea la dispoziţie pentru achitarea costurilor către constructor", a declarat şeful administraţiei publice locale din Muşăteşti.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
