"Schimbarea schimbării" la Spitalul Municipal: dr. Florian Badea este noul manager!

S-ar zice că ne-am întors la domniile fanariote în ceea ce priveşte conducerile spitalelor. Acum mai bine de două secole şi jumătate, Înalta Poartă Otomană, puterea suzerană, schimba capetele încoronate din Ţările Române funcţie de anumite interese ce se cumpărau cu pungi grele de aur. Puţini reuşeau să prindă cheag în scaunele domneşti, căci pe toţi îi pândea năframa neagră a mazilirii. De multe ori, alungarea de pe tron putea duce şi la pierderea vieţii. Dar cel mai mult aveau de suferit poporenii, înglodaţi de biruri drăceşti născocite ca să-i jupoaie pe truditorii gliei. Aşa se ajunsese la o înţelepciune populară, conform căreia "Schimbarea domnilor - bucuria nebunilor".
Deşi a trecut atâta amar de vreme, rădăcinile Fanarului s-au mai păstrat încă în obiceiurile românilor. Bacşişul turcesc a primit alte denumiri, dar mita n-a dispărut nici măcar din politică. Poporenii s-au împăcat fatalist cu ceea ce au ajuns să creadă că nu pot zminti din rânduielile vechi. Mai nou, nebunia a fost generată de coronavirus şi aceste unităţi au fost trecute în subordinea Ministerului Sănătăţii pe timpul stării de urgenţă, după care au revenit, în starea de alertă, la administraţiile publice locale. Astfel, în data de 8 mai, managerul interimar de la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, ing. Viorel Popescu, al cărui mandat urma să se încheie în data de 6 iunie, a fost înlocuit prin ordin de ministru cu medicul chirurg Bogdan Georgescu. Decizia a contrariat destule medii, inclusiv personalul din unitatea care deserveşte circa 100.000 persoane din zona noastră, dar a devenit executorie. Intrarea în stare de alertă a produs o nouă modificare şi spitalele au revenit în administrarea Unităţilor Administrativ Teritoriale. Reacţia majorităţii conducerilor acestora a fost promptă şi s-a ajuns la noi schimbări de directori. Chirurgul Bogdan Georgescu, medic apreciat, a fost numit de minister interimar la manageriatul unităţii pe perioada stării de urgenţă. Şi a rămas pe funcţie fix 14 zile, cât este stabilită perioada de carantină sau de izolare pentru cei atinşi de coronavirus! Vineri, la Secretariatul Spitalului Municipal a sosit Adresa nr. 12224/22.05.2020 emisă de către Primăria Curtea de Argeş prin care se aducea la cunoştinţă încetarea mandatului interimar de manager al doctorului Bogdan Georgescu. Decizia fusese luată în conformitate cu prevederile din art.177, alin. 5-7 din Legea nr. 95/14.04.2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 602/08.05.2020. Documentul a fost întocmit de către şeful Biroului Resurse Umane de la Primăria Curtea de Argeş, Dorinel Savu şi a fost semnat de către primar, ing. Constantin Panţurescu. Aşadar, din data de 22 mai, postul de manager interimar a fost preluat de către dr. Florian Badea, directorul medical.
"Sper ca interimatul meu la conducere să fie cât se poate de scurt!..."
Aceasta a fost prima dorinţă pe care şi-a exprimat-o noul manager. Dumnealui a precizat că nu şi-a dorit această funcţie, pe care a acceptat-o dată fiind situaţia de criză şi prevederile legii, care stabilesc numirea directorului medical ca interimar pe durata vacantării funcţiei de manager cu contract obţinut în urma unui examen special. Iar la Curtea de Argeş, un astfel de contract nu s-a putut încheia, deoarece au fost ceva litigii legate de organizarea concursului de manager. Acestea s-au soluţionat în justiţie şi postul urmează să fie scos la concurs în perioada imediat următoare. "Eu sunt aici, în Argeş, din anul 1982, când am venit stagiar la vechiul spital, cel de lângă Magazinul Vidraru. Am lucrat şi pe la circumscripţii de ţară, cum a fost la Arefu, iar evenimentele din 1989 m-au prins la spitalul de la Valea Iaşului. N-am fost membru PCR şi nici la vreun alt partid politic, exceptând perioada 23 decembrie 1989-15 februarie 1990, atunci când am fost ales de către colegi să îndeplinesc funcţia de preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale de acolo. În restul timpului, am considerat că este mai normal să fac politica vieţii pacientului şi n-am regretat măcar un moment această decizie. Am acceptat această numire şi pentru că am făcut parte din echipa managerială a lui Viorel Popescu, care a avut rezultate foarte bune în activitate şi mi-am asumat ca pe o datorie continuarea proiectelor de modernizare şi de dotare a Spitalului Municipal. Eu nu voi candida la postul de manager al unităţii, deoarece am o anumită vârstă şi intenţionez ca în aprilie 2021 să mă retrag, părăsind sistemul. Cum nu mai am încă 3 ani până la pensionare, nici nu m-aş încadra în condiţiile de vârstă cerute unui candidat la acest post. O pot face însă - conform noilor prevederi din legile în vigoare - doritorii care au absolvit studii superioare în domeniul medical, economic sau juridic. Eu îmi doresc să fie organizat cât se poate de repede concursul, să se înscrie cât mai mulţi candidaţi buni, pentru a fi ales cel mai bun dintre ei şi a termina cu un interimat ce seamănă mai mult a provizorat şi nu poate oferi garanţia stabilităţii. În ceea ce priveşte activitatea curentă, voi căuta cu echipa managerială în curs de constituire să asigurăm coerenţă actului administrativ, pentru a ne putea îndeplini cum se cuvine misiunile acestei meserii nobile pe care ne-am ales-o".
Chestionat asupra persoanei care-l va înlocui în postul de director medical, dr. Badea a declarat că va trebui să se consulte cu staff-ul său, ce va decide care dintre potenţialii candidaţi va prelua atribuţiunile funcţiei vacante, dar tot cu titlu interimar. Noul manager a refuzat să dezvăluie nume, însă a precizat că deja avea două propuneri de formulat în acest sens. Noi le urăm să se bucure de succes în activitatea cotidiană!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
