Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 04:06

Dan Manu a avut dreptate: el face numirile managerilor spitalelor finanţate de C.J. Argeş!

Ministerul Sănătăţii a răspuns solicitării Consiliului Judeţean Argeş privind atribuţiile de numire a managerilor de spitale aflate în subordine administraţiei judeţene. "Din analiza actelor normative cu putere de lege, respectiv O.U.G. nr. 70/2020 şi Legea nr. 55/2020, începând cu data de 18.05.2020, Ministerul Sănătăţii nu mai deţine atribuţia de eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul unităţilor sanitare subordonate autorităţilor administraţiei publice locale", se precizează în răspunsul Ministerului Sănătăţii. Ca urmare a răspunsului, Consiliul Judeţean Argeş va analiza oportunitatea sesizării organelor în drept cu privire la faptele săvârşite de cei în cauză, având în vedere că în perioada 18-21 mai nu au fost respectate actele legislative în vigoare.

În data de 18 mai 2020, preşedintele Dan Manu, în baza Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a emis dispoziţiile de numire în funcţii de conducere la nivelul spitalelor, cu aplicabilitate din aceeaşi zi, contestate şi discutate de cei în cauză. Astfel, ec. Vasilica Bărbulescu a fost numită în funcţia de director financiar-contabil interimar la Spitalul Orăşenesc "Regele Carol I" Costeşti; dr. Tudor Ionescu va ocupa funcţia de manager interimar la Spitalul de Pediatrie Piteşti; dr. Gabriel Copciag este director medical interimar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, iar ec. Florina Isabela Din este director financiar-contabil interimar la aceeaşi unitate medicală. În ceea ce priveşte conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Ordinul de Ministru privind suspendarea Adrianei Molfea din funcţia de manager pe durata stării de alertă, emis în baza art. 21 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 70/2020, a încetat să-şi producă efectele ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 55/2020. În consecinţă, aceasta a revenit în funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It