Salariile plătite anul acesta la Primăria Valea Danului

Conducerea administraţiei publice locale s-a conformat prevederilor legii în vigoare şi încă din data de 29 martie a publicat salariile personalului din cadrul primăriei. Şeful administraţiei publice şi adjunctul său deţin funcţii alese, de demnitate publică, şi primesc indemnizaţii pentru munca prestată. Cum Valea Danului este localitate de rangul II, cu o populaţie mai mare de peste 3.000 locuitori, primarul are un brut salarial lunar care se cifrează la 9.360 lei, iar viceprimarul primeşte 7.280 lei. La funcţii publice de conducere figurează doar secretarul U.A.T., care are un salariu brut lunar egal cu cel al viceprimarului. Funcţiile publice de execuţie au următoarele categorii de salariaţi: consilier superior, studii superioare (S.S.), gradaţia 5 - brut salarial lunar de 6.453 lei, la care se poate adăuga CFP, în sumă de 589 lei; consilier superior (S.S.), gradaţia (gr.) 4 - 6.295 lei; consilier achiziţii publice asistent (S.S.), gr. 5 - 4.295 lei; referent principal, studii medii (S.M.), gr. 3 - 3.378 lei. La Funcţiile contractuale de execuţie au fost înscrise următoarele poziţii: consilier primar, (S/M), gr. 5 - 3.110 lei; şef SVSU (S.M.), gr. 5 - 3.447 lei; muncitor calificat (S.M.) - 2.984 lei, la care se poate adăuga (doar pentru unul) un spor de 373 lei la brutul salarial lunar; paznic, gr. 5 - 2.748 lei + 628 (spor de noapte); îngrijitor, gr. 4 - 2.748 lei; şofer - 3.034 lei; şofer microbuz şcolar, gr. 4 - 3.034 lei; bibliotecar (S.M.) - 3.721 lei; asistent personal G/M, gr. 0 - 2.232 lei lunar; asistent personal G/M, gr. 1 - 2.335 lei; asistent personal, G/M, gr. 2 - 2.452 lei; asistent personal G/M, gr. 3 - 2.575 lei; asistent personal G/M, gr. 4 - 2.670 lei; asistent personal G/M, gr. 5 - 2.706 lei.

Consilierii locali, din rândurile cărora se alege viceprimarul, beneficiază - la rându-le - de o indemnizaţie brută lunară care poate ajunge până la 10% din salariul primarului, respectiv de 936 lei.

De reţinut ar mai fi faptul că în sistemul bugetar - în conformitate cu prevederile din Legea-cadru nr. 153/2017, personalul care lucrează la întocmirea sau la implementarea proiectelor cu finanţare europeană poate beneficia de sporuri şi bonificaţii pe o plajă largă, de la 10 până la 50%, în funcţie de timpul lunar afectat acestor sarcini de serviciu, potrivit prevederilor din Legea 153. Cu excepţia primarului şi viceprimarului, care au funcţii de demnitate publică, restul personalului din subordine beneficiază de indemnizaţie lunară de hrană de câte 347 lei (proporţional cu timpul lucrat) şi de vouchere de vacanţă în valoare de câte 1.450 lei!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It