Ritm susţinut al investiţiilor la Albeştii de Argeş

În aceste zile din prima jumătate a lunii lui Florar s-au finalizat câteva din lucrările de investiţii programate, ne-a informat primarul Gabriel Popa. Reabilitarea clădirii Dispensarului Uman, inclusiv înlocuirea acoperişului, proiect complex care a cuprins şi faţadele exterioare, dar şi înlocuirea tâmplăriei vechi cu una de termopan, a costat cam 220.000 de lei. De asemenea, între 60.000 şi 70.000 de lei s-au investit în realizarea investiţiei pentru asigurarea captării de apă. "Acum zona este 100% securizată!", a declarat primarul Popa. Din aceeaşi sursă am aflat că, în prezent se decolmatează Valea Povernei, din satul Albeşti Ungureni, cu angajaţii proprii. Acolo se înlătură vegetaţia forestieră crescută în ultimul timp şi se îndepărtează aluviunile depuse în toamna şi iarna trecută şi nu numai. "Dacă ne ajută timpul, sperăm să încheiem lucrarea în câteva zile", a spus încrezător edilul-şef al comunei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
