S-a aprobat execuţia bugetului municipal pe primul trimestru din 2020!

După cum v-am informat deja, Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat cu majoritate de voturi în şedinţa ordinară din data de 30 aprilie un proiect promovat de către primarul Constantin Panţurescu în acest sens. Singurul şi cel mai vocal opozant a fost consilierul local Ion Şerban, care s-a declarat total nemulţumit de lipsa rapoartelor de activitate ce trebuiau prezentate de către şefii de servicii şi instituţii publice, precum şi de la firmele din subordinea municipalităţii. Ceilalţi consilieri locali au fost mult mai tăcuţi în plen, din motive lesne de înţeles ce ţineau de faptul că în acest mandat nu şi-au îndeplinit nici dumnealor obligaţia legală de a depune anual rapoarte de activitate şi n-au fost penalizaţi în vreun fel, căci nu există sancţiuni prevăzute pentru astfel de "omisiuni". În dispozitivul hotărârii de consiliu se specifică faptul că excedentul - pentru trimestrul I, la Secţiunea de Funcţionare - este de 3.985.800 lei, iar la Dezvoltare, de 50.830 lei. După cum se ştie, în bugetul municipal 2020 s-a dat prioritate Dezvoltării, care dispune de sume aproape duble faţă de cele alocate Funcţionării. Prevederile bugetare din acest an s-au situat la nivelul de 38.221.740 lei, din care cele pentru data de 31.03.2020 se cifrau la 11.752.500 lei. Din fericire, încasările efectiv realizate la respectiva dată au fost mai mari, totalizând 13.217.960 lei, din care vărsămintele pentru Dezvoltare au fost de 134.430 lei, astfel că în mod real, la Funcţionare au rămas încasări de 13.083.530 lei. Din totalul de 38.221.740 lei credite bugetare 2020 alocate cheltuielilor, prevederile pentru data de 31 martie, la Secţiunea Funcţionare, se cifrau la 11.752.500 lei, însă plăţile achitate au fost de 9.097.800 lei. Excedentul la această secţiune a fost - cum este scris în dispozitivul hotărârii adoptate - de 3.985.800 lei. La Dezvoltare, alocările pentru întreg anul au fost mai generoase decât în trecut, totalizând 58.066.000 lei, cu prevederi la 31.03.2020 de 10.088.000 lei. Încasările realizate au fost de 176.830 lei, provenind din diverse surse, precum vărsămintele de la Funcţionare (134.430 lei) sau din valorificarea unor bunuri (43.290 lei). Prevederile anuale la cheltuieli au fost de 66.029.000 lei, în timp ce pentru primul trimestru au însumat 10.088.000 lei, din care s-au efectuat plăţi de 126.000 lei, rezultând un excedent de 50.830 lei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
