Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 05:15

Liviu Nicolae a distribuit gratuit câteva sute de viziere cetăţenilor din Curtea de Argeş

Preşedintele filialei Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Liberali din Oraşul Regal a distribuit la început de weekend câteva sute de viziere din plastic care au rolul de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus. Acestea sunt produse de firma IPEE ADMIRAL TRADING, în conducerea căreia se află şi se comercializează pentru cei interesaţi la preţul de 4 lei/buc. şi prin Magazinul DEKOR din localitate, situat în vecinătatea Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" şi a sediului Administraţiei Finanţelor Publice. "Am distribuit astfel de viziere prin pieţele municipiului, pe la instituţiile publice, în staţiile de transport în comun sau de taxi şi oamenii au primit cu plăcere şi interes aceste produse ale firmei noastre. Acţiunea se constituie într-o modestă contribuţie a noastră la lupta împotriva pandemiei, într-o vreme în care mai mult decât oricând este absolut necesar să strângem rândurile şi să fim solidari cu semenii!", ne-a declarat ing. Liviu Nicolae.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It