Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 06:22

Şedinţă de consiliu local la Valea Iaşului

Joi, 30 aprilie, de la orele 14.00 se va desfăşura şedinţa ordinară a Consiliului Local Valea Iaşului, care va avea loc cu respectarea măsurilor de distanţare socială, în contextul evitării infectării cu noul coronavirus, la Căminul Cultural Cerbureni, sat Mustăţeşti, str. Mihai Eminescu nr. 53. Primarul Nicolae Barbu ne-a informat că pe ordinea de zi sunt 8 proiecte, după cum urmează: aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare din data de 31 martie 2020; aprobarea Regulamentului privind administrarea, utilizarea şi exploatarea drumurilor comunale şi locale, a străzilor şi a drumurilor forestiere de interes local aflate în domeniul public al comunei; aprobarea execuţiei obiectivului de investiţie "Construire staţie de bază pentru servicii de comunicaţii electronice în UAT Valea Iaşului, sat Bărbălăteşti", beneficiar S.C. RCS&RDS S.A.; rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli pe anul 2020; proiect referitor la darea acordului de principiu privind evaluarea unei suprafeţe de 5 ha teren din Islazul Nuculeţ, zona Cabana Nuculeţ, proprietate privată a comunei Valea Iaşului, în vederea edificării unui parc industrial; proiect privind folosirea microbuzului şcolar (AG-56-PVI) din dotarea Primăriei Comunei Valea Iaşului pentru transportul (tur-retur) al personalului medico-sanitar la/de la Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" Valea Iaşului la/de la locul de carantinare al acestuia; acordarea unui sprijin financiar unui număr de 10 elevi cu condiţii materiale precare în vederea derulării procesului instructiv-educativ on-line; diverse. Vom reveni cu amănunte în ediţiile următoare!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It