AQUATERM şi-a deschis drumul spre economia de energie electrică - S-a pus în funcţiune alimentarea gravitaţională cu apă a Staţiei de la Cerbureni!

Evenimentul pe care-l anunţam săptămâna trecută s-a realizat în data de 23 aprilie. "Joia trecută, spre seară, s-au încheiat lucrările de montare a noii conducte ce aduce apa prin cădere de la Staţia de Captare Oeşti la Staţia de Tratare de la Cerbureni. Vechea conductă a trecut în conservare împreună cu cele trei pompe energofage şi rămâne ca variantă de rezervă în cazul unei avarii pe cea nouă. Aşa după cum s-a mai spus, preluarea gravitaţională a apei se va realiza fără consum de energie, iar economiile lunare estimate se cifrează între 8.000 şi 10.000 euro. Banii, ce vor fi economisiţi - aşa după cum spunea şi preşedintele Consiliului de Administraţie de la S.C. AQUATERM S.A., ec. Ionuţ Andrei, vor fi folosiţi pentru alte investiţii cuprinse în planul pe anul în curs şi din cei următori. După cum am informat la timpul potrivit, la Staţia de Tratare a apei de la Cerbureni am montat o pompă nouă, modernă şi în plan avem achiziţionarea celei de a doua, într-un interval rezonabil de timp. Noul utilaj performant nu este energofag şi permite reglarea presiunii în magistralele şi - pe cale de consecinţă - în conductele de alimentare, în funcţie de consumurile din reţea diferite ziua faţă de noapte. Astfel, pe lângă economiile de energie electrică, se va reduce şi numărul avariilor, ceea ce nu este deloc de neglijat în condiţiile actuale. Primăria şi Consiliul Local Curtea de Argeş vor continua să sprijine această societate ce aparţine direct de administraţia municipală, în plan investiţional, pentru a ridica permanent calitatea apei şi serviciilor de canalizare furnizate cetăţenilor!", a declarat primarul Constantin Panţurescu.
În legătură cu acest subiect, merită reţinute câteva aspecte. În primul rând, pompa despre care s-a vorbit destul de mult în ultimii ani în legislativul local, care până de curând se confunda cu Adunarea Generală a Acţionarilor, este de producţie românească, dar are caracteristici tehnico-funcţionale similare cu cele de pe piaţa internaţională de profil. Noul utilaj care a fost montat la Cerbureni este produs la Mecanex Botoşani, iar reperele tehnice au fost prezentate atunci când a ajuns la destinaţie, în preajma Sărbătorilor Pascale, de către reprezentantul firmei, dintre care amintim: tipul pompei este MB 303, de 900 mc/h, în sistem înecat, dispunând de motor de 200 KW, alimentat la 380 V şi caracterizat prin fiabilitate în exploatare (viaţă lungă de funcţionare). Varianta clasică poate şi va fi îmbunătăţită prin montarea unor regulatoare de frecvenţă, care au rolul de a menţine presiunea apei procesate în funcţie de consumurile reale din reţeaua de distribuţie către abonaţi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
