Serviciile publice - la datorie!

Conducerea Salubrităţii Publice Urbane şi-a atins obiectivul stabilit şi Oraşul Regal a întâmpinat Sărbătorile Pascale într-o stare de curăţenie foarte bună. "Noi, după cum se ştie, am preluat şi iluminatul public, iar în Joia Mare am montat jocul de lumini cu tricolorul, de pe clădirea Primăriei Curtea de Argeş. Faţă de alţi ani, am strâns o cantitate foarte mică de gunoi, căci n-am mai avut acel trafic uriaş de persoane în Noaptea Învierii. Practic, n-am avut altceva de făcut decât să golim coşurile de gunoi!", ne-a declarat managerul de la SPU, Cătălin Nastea.
După ce în Săptămâna Patimilor, pieţele oraşului au cunoscut o afluenţă de cumpărători aproape ca în zilele bune de altădată - supravegheaţi strict de organele de ordine pentru a respecta distanţarea socială şi celelalte măsuri de prevenire a proliferării pandemiei - după Paşte a fost linişte şi pace, spre necazul puţinilor producători sau comercianţi care s-au prezentat la datorie, după cum ne-a informat directorul SPPTO, Marin Florea.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It