Valea Danului: Lumina Învierii a fost luată de credincioşi din troiţe!

Aceasta a fost soluţia inteligentă adoptată în comuna vecină cu municipiul Curtea de Argeş. "La nivelul localităţii au existat 5 voluntari, agreaţi de preoţii-parohi, care au dus în troiţele din sate Lumina Sfântă în noaptea de Înviere. De acolo, fără contact cu ei, credincioşii au preluat-o şi au dus-o conform vechilor ritualuri în case şi gospodării. În aceste condiţii n-au existat probleme şi totul a decurs în pace şi bună înţelegere creştinească. De altfel, la noi s-au respectat restricţiile impuse de ordonanţele militare în spiritul decretelor prin care s-a instituit starea de urgenţă, iar cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe a fost întâmpinată aşa cum se cuvine, în noile condiţii de distanţare socială şi fără persoane aflate în izolare. Sperăm ca această atitudine corectă, disciplinată şi responsabilă să se păstreze în continuare pentru a ocroti în continuare întreaga comunitate locală de pericolul infectării cu coronavirus", a spus primarul Vasile Preda, care a precizat faptul că nu s-au înregistrat reveniri de localnici de la munca în străinătate, prilejuite de sărbătorirea Paştelui.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It