Organigrama de la DAS are prevăzute 44 de posturi

În şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş de la finalul lunii trecute s-a aprobat numărul de posturi de la Direcţia de Asistenţă Socială, care este condusă de către Mariana Moise. Organigrama are prevăzute un număr de 44, din care 8 sunt vacante, după cum urmează: funcţii publice de conducere - 2, ambele ocupate; funcţii publice de execuţie - 13, din care unul este vacant; funcţii contractuale de conducere - 1, ocupată; funcţii contractuale de execuţie - 28, cu 2 vacante. Acestora li se adaugă 120 posturi de asistenţi personali pentru persoanele cu dizabilităţi, dintre care ocupate sunt doar 85. Directorul Mariana Moise a fost ţinta tirului întrebărilor consilierilor locali, declanşat de către Gheorghe Andreescu. Dumnealui a cerut explicaţii asupra modului în care s-a ajuns de la 8 angajaţi, în trecut, la o creştere de vreo 5 ori în ultimii ani, subliniind faptul că astfel şi cheltuielile au crescut proporţional. Răspunsul directorului a fost prompt şi la obiect, invocând H.G. 797/2017, care a decis structura obligatorie de personal pentru DAS-uri. În ceea ce priveşte numărul asistenţilor personali, s-au prevăzut 120 posturi, din care 35 sunt neocupate, pentru eventualitatea în care pe parcursul acestui an vor mai apărea cazuri de persoane îndreptăţite la astfel de ajutoare. "Salariile acestora nu sunt plătite de la bugetul local!", a mai precizat Mariana Moise, care a evidenţiat faptul că organigrama este astfel completă, deşi încă nu avem un centru rezidenţial pentru bătrâni care ar fi necesar. După ce s-au primit explicaţiile solicitate, proiectul de hotărârea fost aprobat în unanimitate, chiar şi în condiţiile în care la acea oră nu se bănuia ce implicare va avea Direcţia de Asistenţă Socială în rezolvarea problemelor create de izbucnirea coronavirusului...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It