Anunţ important pentru persoanele vulnerabile la COVID-19!

Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor Argeş a întocmit şi a transmis către autorităţile administraţiei publice locale din judeţ lista persoanelor în vârstă de peste 65 de ani de pe raza fiecărei localităţi. La rândul lor, autorităţile administraţiei publice locale au ca sarcină indentificarea - din lista pusă la dispoziţie de către Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor - a celor fără susţinători sau fără altă formă de ajutor, asigurându-le acestora sprijin în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinţelor. Aceste evidenţe vor fi raportate săptămânal la Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, căutându-se modalităţi de sprijin pentru aceste persoane. La Curtea de Argeş există 5.200 de oameni care trec de vârsta de 65 de ani, însă nu se ştie exact câţi dintre ei au nevoie de ajutor pentru achiziţionarea unor produse uzuale, cum ar fi medicamentele, cele alimentare sau de igienă. Întrucât un sondaj telefonic aplicat pe tot eşantionul este aproape imposibil - consumând resurse umane şi de timp de care nu dispunem la ora actuală, iar vizita "din poartă în poartă" a acestora nici nu are cum să fie luată în calcul, Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş (director, Mariana Moise) împreună cu Centrul de Voluntariat recent înfiinţat în cadrul acesteia fac un apel la concitadini ca aceia care se ştiu în situaţia menţionată să apeleze numărul de contact al Centrului: 0248/708.923. La celălalt capăt al firului vor fi întâmpinaţi de Mirela Radu sau Nicoleta Chirca, fiecare dintre acestea urmând să-şi noteze datele de contact ale apelanţilor şi necesităţile comunicate de ei. Ulterior, solicitările vor fi grupate pe priorităţi şi vor fi rezolvate de către o echipă formată din 3 voluntari din cadrul D.A.S. şi un reprezentant al Jandarmeriei Curtea de Argeş care se vor deplasa la fiecare solicitant în vederea ajutării acestuia.
De reţinut: cumpărăturile, fie că este vorba despre alimente, fie de medicamente, se vor face exclusiv din banii solicitanţilor, care vor primi bonul valoric pentru justificarea cheltuielilor! Sunt rugaţi să apeleze acest număr numai aceia care se găsesc în situaţia critică de a nu avea pe absolut nimeni care să-i ajute în problema ce face obiectul acestui anunţ!
De asemenea, reprezentanţii D.A.S. recomandă ca fiecare să-şi întocmească o listă de necesităţi alimentare sau medicamentoase care să acopere cel puţin o săptămână (!!!), apelând la bunul-simţ şi cumpătarea solicitanţilor în vederea evitării abuzului sau a deplasărilor nejustificate. Trebuie menţionat că, acolo unde este necesar, voluntarii pot merge în locul celor în cauză inclusiv la medicul de familie pentru eliberarea reţetelor.
Atenţie! Solicitările se vor face numai telefonic, la numărul menţionat mai sus, în intervalul orar 09.00-11.00. Livrările se vor face între orele 12.00-16.00 sau în ziua următoare, dacă numărul de cereri este mai mare de 10/zi. Transportul echipei de voluntariat şi al produselor solicitate va fi asigurat de Primăria Curtea de Argeş. Membrii echipelor vor beneficia de echipament de protecţie, acordat tot de către Primăria Curtea de Argeş, prin SVSU, sau achiziţionate direct de către D.A.S. Aprovizionarea persoanelor vulnerabile se va face numai din magazinele pentru care acestea şi-au dat acordul în prealabil. Lista de cumpărături va fi comunicată la telefon, bonul în original îi va fi înmânat solicitantului, iar o copie a acestuia se va păstra la dosarul din evidenţa D.A.S. Solicitantul are obligaţia de a achita cumpărăturile, punând suma necesară la dispoziţia echipei de voluntariat înainte de efectuarea achiziţiei produselor cerute!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It