Exemple de comportament raţional la Poienarii de Argeş pentru limitarea coronavirusului

Micuţa comunitate locală de pe Valea Topologului ne-a oferit în ultimul timp câteva exemple de urmat. La nivelul conducerii administraţiei publice locale s-au luat toate măsurile indicate pentru restrângerea posibilităţilor de infectare cu coronavirus. "Deşi avem destui consăteni plecaţi la muncă în străinătate, nu ne-am confruntat cu un exod al revenirilor la vetrele părinteşti. Personal păstrez legătura cu majoritatea celor ce trăiesc şi muncesc în străinătate. Din discuţiile purtate am aflat că au contracte de muncă şi asigurări de sănătate şi nu se gândesc deocamdată la repatriere, pentru a nu-i pune în primejdie pe cei de acasă. Aşa că au decis să rămână în Italia, Spania, Franţa sau în Belgia... Avem deocamdată un singur repatriat din Franţa, care se află de la bun început la izolare şi beneficiază de ajutorul voluntarilor locali pentru aprovizionarea cu cele necesare traiului cotidian. Împreună cu viceprimarul Cornel Panţeru am organizat o reţea de voluntari care sprijină direct persoanele vârstnice, de peste 65 de ani, care s-au autoizolat. În general, oamenii au dat dovadă de mare responsabilitate şi caută să respecte restricţiile pe care le-am stabilit pe toate planurile. Păstrăm legătura permanent cu dumnealor atât telefonic, cât şi online, punând precauţia pe primul plan. Ne-am aprovizionat cu cele necesare şi, dacă am făcut economii cu deszăpezirea, acum cheltuim cu dezinfectanţii... Suntem însă conştienţi de faptul că este preferabil şi eficient să prevenim, în loc să tratăm. Iar cu acest COVID-19 nu putem exclude vreo posibilitate... Grav este faptul că este foarte posibil ca ambele firme private ce au activitate în comuna Poienarii de Argeş să-şi înceteze activitatea zilele acestea şi circa 100 salariaţi să intre în şomaj tehnic. Decizia se va lua la nivelul conducerii, care va căuta soluţii pentru a limita infestarea. Un exemplu de mare responsabilitate l-a dat zilele trecute unul dintre preoţii din localitate, căruia i-a decedat părintele trupesc. Dumnealui a efectuat o slujbă restrânsă de înmormântare, înlocuind pomana tradiţională cu câteva pachete simbolice. Nerespectarea rânduielilor din bătrâni s-a conformat suspendării temporare a canoanelor bisericii noastre şi indicaţiilor primite de la superiori. Sigur nu i-a fost uşor să procedeze aşa, dar dacă a făcut-o, trebuie respectat pentru decizia de mare responsabilitate pe care a adoptat-o probabil călcându-şi pe inimă...", a declarat primarul Dragoş Boncea.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It