Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 17:10

Anul 2019 a fost unul normal pentru edilii din Şuici

Aceasta a fost caracterizarea conducerii administrative a localităţii de pe Valea Topologului. Viceprimarul Constantin Şerban a spus că s-au respectat cele stabilite prin programul aprobat, în funcţie de sumele de care s-a dispus. În anul în curs vor continua lucrările aflate în execuţie, precum alimentarea cu apă de la Valea Calului (în primăvară), dar şi cele de modernizare a şcolii din satul Rudeni, finanţată prin PNDL2 cu suma de 1.200.000 lei. Dacă la ora actuală s-au întrerupt lucrările aflate în derulare la Şuici, ele se vor relua după ce ne va părăsi iarna şi condiţiile de execuţie vor fi propice. Iar printre cele mai importante se situează execuţia contractului de asfaltare semnat cu o firmă specializată, prin care se vor moderniza 6 km de drumuri din satele Şuici şi Rudeni, pe baza unei finanţări de circa 1 milion de euro. Este vorba despre segmente de drum pe care lucrările de canalizare au ajuns în faze finale şi se va trece la amenajarea rigolelor de scurgere a apei pluviale. Tot din acest domeniu al asfaltărilor face parte şi proiectul de modernizare a unui segment important de drum, în lungime de 0,6 km, situat în zonele Târsa şi Plopu, pentru care s-a există o finanţare de 100.000 de euro pe GAL. Edilii locali au decis ca taxele şi impozitele ce vor fi achitate de către cetăţeni în 2020 să fie păstrate la nivelul anului trecut, la care s-a aplicat cota obligatorie a inflaţiei, stabilită prin legile în vigoare. În aceste condiţii, speranţele converg spre ideea ca anul acesta să se încadreze măcar în cotele celui trecut. Nu în ultimul rând este vizată asflatarea a circa 6,7 km de drumuri de interes local pe întreg teritoriul comunei, obiectiv generos, care depinde tot de sumele de bani pe care edilii le vor avea la dispoziţie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It