Alexandru Mustea a fost găsit decedat într-o zonă împădurită din Curtea de Argeş!

Aşa cum v-am informat la momentul potrivit, în data de 15 decembrie a.c., Florin Alexandru Mustea, în vârstă de 35 de ani, a dispărut de pe raza municipiului şi nu a mai revenit la domiciliu. Semnalmentele sale erau următoarele: 1,75 m înălţime, greutate 76 de kg, ochi căprui, ten măsliniu, păr negru, tuns scurt, faţă ovală, poartă barbă, prezintă semn particular, din naştere, de culoare roşie, în zona occipitală a capului. Vestimentaţia la momentul plecării: pantaloni negri, geacă din piele neagră, tricou albastru, cămaşă albastră, în dungi, adidaşi negri, rucsac gri. Cei care puteau da detalii despre persoana în cauză erau rugaţi să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliţia Municipiului Curtea de Argeş la telefon 0248/721.519.
Din nefericire, la o săptămână de la dispariţie, bărbatul a fost găsit decedat în zona Valea Doamnei. "Deşi la prima vedere nu există suspiciuni că ar fi fost victima unei agresiuni, cauza morţii va fi stabilită în urma efectuării necropsiei. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, în cauza fiind întocmit dosar de cercetare conform art. 192 din Codul penal", ne-a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălina Epure.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
