La Valea Danului au intrat în reparaţii 14 km de drumuri

Edilii comunei sunt preocupaţi în aceste zile de finalizarea reparaţiilor de drumuri. "Este vorba despre zone în care s-au executat lucrări de apă şi canalizare, în care se impuneau astfel de lucrări. În fapt, avem programate reparaţii pe o lungime de circa 14 km. Materialul a fost livrat de către constructor în baza prevederilor contractuale, iar noi vom da o mână de ajutor acolo unde accesul cu utilaje mari este greu de realizat. Dorim ca până la venirea iernii să le finalizăm, pentru a evita eventualul disconfort al utilizatorilor şi al riveranilor", ne-a informat primarul Vasile Preda, pe care l-am găsit zilele trecute în teren, în zona Borobăneşti. "Aici avem vreo patru puncte mai sensibile, ce includ şi alunecări de teren, pe lângă unele deteriorări ale carosabilului, astfel că urmărim stabilizarea şi consolidarea solului, ce vor fi continuate cu reparaţii şi modernizări ce includ refacerea covorului asfaltic unde este necesar. Sursa de finanţare a investiţiei va fi excedentul bugetului local, dar pentru asta trebuie să obţinem aprobarea legislativului local, după ce vom avea soluţia tehnică optimă, oferită de specialiştii în materie", ne-a declarat edilul-şef al localităţii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It