Transfăgărăşanul împlineşte 45 ani, pe 20 septembrie!

Traseul cunoscut şi sub numele "Drumul printre nori" se întinde pe aproximativ 151 km şi reprezintă un segment din DN 7C - drum ce începe din comuna Bascov, judeţul Argeş, trece prin Curtea de Argeş şi se intersectează cu DN 1, între Sibiu şi Braşov, lângă comuna Cârţişoara. Ideea construirii acestui traseu prin Munţii Făgăraşului i-a aparţinut, în parte, lui Nicolae Ceauşescu, aspect mai puţin cunoscut de către generaţia tânără. Totuşi, şi el a preluat-o de la înaintaşii monarhi, fiindcă - de fapt - schiţe şi planuri care conţineau detaliile unui drum ce traversa Munţii Făgăraşului existau deja încă dinainte de anul 1960. Numai că ideea "picase", deoarce cheltuielile ce le presupunea investiţia respectivă ruinau bugetul ţării de la acea vreme. Apoi, prin anul 1968, după invazia sovietică a Cehoslovaciei, s-a luat în serios necesitatea existenţei unui drum strategic, numai că era gândit pentru zona Munţilor Cernei şi Mehedinţi. Tot căutând variante şi posibilităţi, Ceauşescu a descoperit planurile mai sus amintite şi, pornind de la ele, a decis construirea unui drum, cu o singură bandă, pentru preluarea masei lemnoase din pădurile Făgăraşului şi, eventual, pentru a beneficia de o rută care să lege sudul de centrul României. S-au trasat schiţele, s-au alocat fondurile şi, în decembrie 1969, s-a dat startul lucrărilor, pornindu-se simultan de la ambele capete: la sud, geniştii din cadrul Regimentului 1 Râmnicu Vâlcea, iar la nord - cei de la Regimentul 52 Alba Iulia. În ciuda iernii, au existat mulţi lucrători civili care s-au alăturat proiectului, fiind atraşi de salariul destul de consistent pe vremea aceea - aproximativ 6.000 lei!
Observând avantajele unui astfel de traseu şi analizând oportunităţile, Ceauşescu a schimbat planurile în anul 1971, astfel că drumul a devenit naţional, cu două benzi. Tot atunci se dorea ca zona Munţilor Făgăraş să devină o staţiune a sporturilor de iarnă, cu peste 100 km de părtii de schi şi de bob, patinoare şi hoteluri. Din păcate, proiectul acesta măreţ s-a lovit de lipsa acută de fonduri, fiindcă - într-adevăr - drumul deja "îngropase" remorci de bani până la acel stadiu. În orice caz, avantajul a fost că, în partea sudică, el s-a construit pe drumurile forestiere care existau deja în jurul lacului, dar pe Valea Caprei a fost necesară amenajarea unui drum forestier de aproximativ 10 km. Ceauşescu voia ca lucrările să se finalizeze în 1973, numai că dificultatea proiectului şi condiţiile meteorologice improprii au pus beţe-n roate şi construirea traseului a mai durat 1 an, până când, la 20 septembrie 1974, a avut loc inaugurarea, la eveniment fiind prezent şi preşedintele, mai ales că se propusese ca ruta să poarte numele său. Totuşi, Ceauşescu a refuzat "onoarea" şi numele final a fost Transfăgărăşan. Asfaltarea drumului a durat încă 4 ani, urmaţi de alţi 2 ani de lucrări conexe, iar în felul în care-l ştim şi noi în prezent, a fost dat în folosinţă în anul 1980.
Bugetul uriaş "înghiţit" de această rută este justificat prin următoarele elemente constructive: 3 milioane de tone de rocă ce au fost dislocate; 290.000 mc de material pentru zidărie; 41.000 mc rocă au fost excavaţi pentru construcţia Tunelului Capra-Bâlea; 20 tone de dinamită; 3.573 tone de ciment; 89 tone oţel-beton; 24.000 ancore; 129 tone plase sudate; 14.200 mp cofraje; 1.750 metri liniari tuburi confecţionate din beton; 4.100 metri liniari ţeavă; 50 tone de confecţii metalice; 6.900 mc nisip; 6.000 mc pietriş; 3.000 tone cribluri; 740 lămpi pentru iluminat; s-au realizat 830 lucrări transversale.
Dar când amintim de construirea Transfăgărăşanului nu vorbim numai despre partea financiară "sacrificată", ci şi de jertfele omeneşti, atât în rândul militarilor, cât şi în cel al civililor. Datele oficiale vorbesc despre 40 oameni care şi-au pierdut vieţile în şantier, pentru construirea Transfăgărăşanului. În memoria acestora şi a celor care au participat la construcţia rutei au fost ridicate două monumente: Poarta Geniştilor (Cota 1200) şi Poarta Întâlniri (Cota 1600).
Cea mai înaltă altitudine la care ajunge drumul este de 2.042 metri (în zona tunelului de la Bâlea), traseul fiind situat pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul şoselelor alpine din România, după Transalpina (DN 67C) din Munţii Parâng, care urcă până la 2.145 m. Transfăgărăşanul are 833 podeţe, 28 viaducte şi 4 tuneluri, dispuse astfel: km 57+465 - un tunel cu lungimea de 15,95 metri şi lăţimea de 6 metri, construit în anul 1962; km 57+600 - un tunel cu lungimea de 51,47 metri şi lăţimea de 6,20 metri, construit în anul 1962; km - 60+700, un tunel cu lungimea de 117,10 metri şi lăţimea de 6 metri, construit în anul 1962; km 61+400, un tunel cu lungimea 97,89 metri şi lăţimea de 7,10 metri, construit în anul 1962.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It