JURNAL DE CĂLĂTORIE: BASARABIA, 30 AUGUST - 1 SEPTEMBRIE 2019

Încă mai simt în mine întinsa Basarabie cu parfumul şi buchetul vinului ei binecunoscut, deşi a trecut o săptămână de când am ajuns în Argeşul meu natal!... Am întâlnit OAMENI extraordinari peste tot pe unde am păşit, dar gazdele noastre, Dumitru şi minunata lui soţie, Ludmila, mi-au rămas pentru totdeauna în suflet! Am înţeles de ce Mama Rusie nu va renunţa niciodată la acest teritoriu binecuvântat de Dumnezeu, acel pământ reavăn ca făina unde plantele pot creşte atât de natural.
Străzi mai late, probabil pentru ca tancurile să poată trece mult mai uşor... Praful care se ridică după vreun tractor, camion sau autovehicul ce îmi par de o vârstă cu mine mă face să spun că pe la noi nu prea mai întâlnim drumuri de pământ, şi asta pentru că acolo au rămas colhozuri, în care oamenii sunt asociaţi de bunăvoie. Nu prea există locuri cu teren viran, tot pământul acela mănos este cultivat, păpuşoi, floarea soarelui cât vezi cu ochii şi viile care erau culese la sfârşit de august.
Ceea ce este de admirat pe meleaguri moldave, ca nicăieri pe unde am colindat, şi o spun fără a face gratuit vreun compliment, sunt căldura, sinceritatea şi ospitalitatea OAMENILOR de acolo. Se vorbeşte româneşte, nu moldoveneşte... şi ruseşte. Eu studiind fără voia mea timp de zece ani limba rusă, mă descurc destul de uşor, şi asta pentru că sunt multe regionalisme folosite destul de des, raionul Căuşeni fiind învecinat cu Transnistria...
La Festivalul Plăcintelor şi Sarmalelor - Baimaclia, 31 august, unde am participat, domnul primar Nicolae Barbu fiind în juriu alături de celălalt primar argeşean, corbeanul Virgil Baciu, am avut uriaşa surpriză să descopăr produse care în România nu se fac... Cred că erau cel puţin cincizeci de asemenea bunătăţi şi, trecând pe la fiecare stand, eram invitaţi să degustăm acele minunate produse, bineînţeles primind şi câte un pahar de vin, roşu ca sângele Mântuitorului. Am ascultat cu atenţie discursurile ţinute de cei doi primari argeşeni, scurte şi pline de substanţă, pe cel al gazdei, primarul Baimacliei, Anatol Doibani, pe Dumitru Pogorea - gazda noastră din Taraclia, cât şi cântecele ansamblurilor folclorice din cele cinci localităţi care erau prezente. Dumitru a citit trei poeme compoziţie proprie din care românismul ieşea prin toţi rărunchii, el candidând la alegerile care vor avea loc pe 20 octombrie 2019. Am citit şi eu "Mesaj pentru centenar", un poem inclus în volumul "Mesaj din cadranul doi" apărut în decembrie 2018, primit cu multă căldură şi aplauze, ştiind că era 31 august, ZIUA LIMBII ROMÂNE! Am avut plăcerea să discut cu oameni de cultură din comunităţile prezente şi am dăruit câte 5 titluri de carte ("Nopţi catalane", "Un gest", "Altceva", "Ochii mei prelungesc câmpia timpului" şi "Mesaj din cadranul doi") bibliotecilor comunale, cât şi şi persoanelor cu care am împărţit impresii despre situaţia actuală din Basarabia şi România.

Ajunşi acasă la Dumitru Pogorea, după ce ne-am odihnit preţ de trei ceasuri, am mers prin satul Taraclia, ca să vedem plantaţiile de nuc, două la număr, al căror proprietar este. Prima se află la al treilea an de viaţă, cu pomi viguroşi, iar a doua din acest an, ambele atent verificate dacă au fost sau nu lucrările efectuate ca la carte. Era să uit un lucru important: toate străzile, fie că sunt locale, comunale sau naţionale, au de-a dreapta şi de-a stânga nuci, care erau plini de roade! Din discuţiile cu localnicii, am înţeles că Moldova este ţara cu cei mai mulţi nuci din Europa. Ne-am aşezat la o masă rustică printre cireşi şi am degustat produse tradiţionale, roşii cu brânză produse în gospodăria proprie şi o sticlă de vin roşu, asta după ce colegul Ionuţ Hodoş a mers prin via foarte tânără (trei ani) şi ne-a adus struguri aromaţi pentru degustare.
Întorşi acasă, am ascultat explicaţiile lui Dumitru Pogorea, care ne-a prezentat cu mândrie Muzeul familiei sale, aflat în casa părintească a cărei arhitectură a fost păstrată cu sfinţenie. Fiecare obiect avea povestea lui, spusă atât de frumos... Am făcut poze cu telefonul a cărei baterie era aproape descărcată, iar după discuţii aprinse la un pahar de vorbă, am plecat spre gospodăria primarului Tolea, aflată la puţin peste 2 km de gazda noastră. Era seară înstelată, luna ne zâmbea hoţeşte şi acolo l-am găsit pe Virgil, care îi avea alături pe şofer şi jumătatea lui, o doamnă atât de specială!...
Am primit de dimineaţă câte un exemplar toţi trei, o carte-eveniment "Moldova - sărbători şi obiceiuri", cu dedicaţie personalizată, Dumitru demonstrând abilităţi declarate de scriitor. Pe cele de poet le arătase pe scena de la festival. Micul dejun a fost servit de Ludmila şi am primit bunătăţi pe care să le ducem acasă fiecare, cât şi produse de sănătate fabricate din cerbul siberian, marar. Am mulţumit gazdelor şi am promis că ne vom revedea. Dumnezeu sper să ne asculte ruga!
Ar mai fi foarte multe de spus, dar nu am dorit decât să fac aproape pompieristic un jurnal de călătorie... În minte aveam Chişinăul, cu a sa catedrală pictată de argeşeanul Norocea. Şi astfel am ales să ajungem acolo să vedem statuia lui "Fane Babanul" (Ştefan cel Mare), care ne aştepta cuminte în centrul capitalei moldave. Acolo am observat fără vreun efort multe fete şi femei frumoase care făceau parcă parada modei în acea zi de 1 septembrie caniculară. Am admirat parcul din centrul capitalei, unde în parcare am lăsat maşina să se odihnească şi ea un pic. Vama Albiţa ne aştepta aglomerată şi ziua pierdea partida cu o seară şi o noapte care aşteptau flămânde, la fel ca noi...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It