Zilele Comunei Valea Danului se vor desfăşura sâmbătă şi duminică

După o întrerupere de doi ani impusă de anumite restricţii financiare, edilii comunei au decis să reia festivităţile dedicate sărbătoririi comunităţii. Acestea se vor derula la cumpăna dintre luni, în zilele de 31 august şi 1 septembrie, ne-a comunicat primarul liberal Vasile Preda. Alături de domnia sa în aceste zile se vor afla aleşii cetăţenilor, şi anume viceprimarul ALDE Marian Enescu şi ceilalţi consilieri locali - Virgil Gole, Alexandru Borz, Gheorghe Pleşa, Mihai Boboc (PSD), Nicolae Niţă, Dumitru Stoicescu, Petre Popescu (PNL), Ionuţ Cosmin Dinescu, Constantin Andrei şi Ion Angheloiu (ALDE) şi Mihai Pleşa (PMP). Evenimentul din acest an va debuta sâmbătă, de la ora 17.00, în locul tradiţional, de pe Izlazul Chiciura, în partea acestuia dinspre Luncă, acolo unde există un spaţiu generos, uşor de accesat pentru localnici, pentru fiii satului, dar şi prietenii lor care vor dori să le fie alături. Spectacolul muzical va dura câteva ore, iar participanţii vor avea parte şi de alte surprize plăcute, cu care se va face "încălzirea" pentru a doua zi. Duminică, de la ora 12.00, va continua sărbătorirea care include momente emoţionante de premiere a nu mai puţin de 24 familii cu vechime în convieţuire de peste 50 ani, cu muzică şi dans de calitate susţinut de ansambluri folclorice locale şi invitate ("Ciobănaşul" şi "Tămăşelul"), dar şi de solişti îndrăgiţi, dintre care-i amintim pe Maria Ghinea, Petrică Mîţu Stoian, Ilie Dură şi Nicolae Datcu. Edilii şi localnicii îşi aşteaptă oaspeţii cu braţele şi inimile deschise în cea mai bună tradiţie a meleagurilor mioritice, pentru a sărbători această localitate cu vechime seculară atestată.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It