La sfârşitul lunii noiembrie 2019, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,98%, având aceeaşi valoare cu cea din luna anterioară şi cu 0,34 pp mai mică decât cea din luna noiembrie
Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM, în primele 11 luni ale anului 2019 au fost încadrate în muncă 260.832 de persoane. Din totalul
Începând cu anul şcolar 2020-2021, elevii vor circula gratuit, doar pe baza carnetului de elev, anunţă Ministerul Educaţiei. Totul s-a hotărât la o întâlnire ce a avut loc la Ministerul Educaţiei
Peste 800 de tineri români în vârstă de 18 ani urmează să primească un permis de călătorie în cadrul celei de-a patra runde a iniţiativei DiscoverEU, care a atras în jur de 75.000 de cereri din
Automobile Dacia a vândut, în anul 2019, un număr de 736.570 de autoturisme, dintre care 581.543 au fost comercializate în statele UE şi în cele ale Asociaţiei Europene de Liber Schimb. În regiunea
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă începerea perioadei de înregistrare a aplicaţiilor în programul destinat studenţilor care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe