Serviciul Public de Asistenţă Socială Curtea de Argeş organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de inspector/superior în cadrul compartimentului de
Spectacolul de muzică, efecte speciale şi proiecţii de lumină “Să trăiţi în lumină, răspândind lumină!” va fi organizat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului în data de 1 august. Evenimentul va
La închiderea ediţiei noastre începuse şedinţa de alegeri a preşedintelui organizaţiei locale a PSD. Actualul preşedinte, primarul Nicolae Diaconu, a anunţat că nu va mai candida. Singurul care şi-a
În penultima săptămână din luna iulie se desfăşoară la Bucureşti lucrările Asociaţiei Comunelor din România. Judeţul Argeş este reprezentat de 4 primari, respectiv de preşedintele filialei judeţene
Anul acesta la examenul de titularizare, rata de promovare la nivel naţional a fost de 37,55%, faţă de 48%, cât a fost în anul 2014.Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în judeţul Cluj, cu
Liderul organizaţiei municipale, primarul Nicolae Diaconu, a confirmat la sfârşitul săptămânii trecute faptul că trebuie să se organizeze alegeri pentru o nouă conducere. În cadrul unei şedinţe s-a
Până la această dată, prin ordinul prefectului Mihail Adrian Oprescu a încetat mandatul unui număr de 5 primari din judeţul Argeş. Mai exact este vorba despre Călin Andrei, primarul municipului
După o săptămână de pauză, CEZ Distribuţie reia programul de întreruperi a furnizării de energie electrică pentru efectuarea de lucrări în reţelele electrice. În zona noastră, o singură localitate va
Nu mai puţin de 23 membri intră în componenţa Comitetului Local Executiv, care va conduce organizaţia din Curtea de Argeş, după încheierea protocolului de fuzionare dintre PNL şi fostul PDL
În data de 21 iunie a avut loc a 34-a ediţie a "Tamaşianei", sărbătoarea locală a tuturor cicăneştenilor. Sute de locuitori şi invitaţi ai acestora au înfruntat timpul potrivnic, dar au cinstit cum