Conducerea Şcolii Postliceale "Henri Coandă" doreşte ca Învierea Domnului să le aducă elevilor, cadrelor didactice şi familiilor acestora împlinirea tuturor speranţelor, sănătate şi noi realizări
Sărbătoarea Învierii Domnului să vă renască încrederea în faptul că avem forţa celor care luptă pentru drepturile lor, astfel încât să le oferim copiilor viitorul pe care-l merită. Să aveţi parte
Miracolul Învierii Domnului Iisus să le dea elevilor, profesorilor, colaboratorilor şi argeşenilor noştri încrederea că împreună putem să avem o viaţă mai bună, mai curată şi mai prosperă! Le dorim
Lumina Sfântă a Învierii Domnului Iisus să vă călăuzească paşii în viaţă spre noi realizări şi să vă aducă sănătate, prosperitate şi fericire pentru dvs. şi pentru cei dragi. Vă urez să aveţi parte
Sfintele Sărbători Pascale ne oferă prilejul de a adresa elevilor, familiilor acestora, precum şi cadrelor didactice şi concitadinilor sincere felicitări, însoţite de cele mai bune urări de
Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş urează colaboratorilor, partenerilor, beneficiarilor şi, deopotrivă, tuturor argeşenilor, ca Sfintele Sărbători Pascale să le aducă sentimente calde
Conducerea şi colectivul de profesori din cadrul Colegiului Naţional "Vlaicu Vodă" le urează partenerilor, colaboratorilor, elevilor şi familiilor acestora ca Dumnezeu să-i binecuvânteze în
Biblioteca Municipală Curtea de Argeş le urează tuturor argeşenilor, colaboratorilor şi partenerilor ca Lumina Învierii să le încălzească sufletele, să le deschidă minţile şi inimile spre iubire
Primăria şi Consiliul Local le doresc locuitorilor comunei Muşăteşti ca Sfintele Sărbători Pascale să le aducă împlinirea speranţelor de mai bine, rod bogat al muncii, pace şi înţelegere între
Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să renască speranţele de mai bine pentru toţi locuitorii comunei Cicăneşti şi să le aducă pacea sufletească dată de rodul îmbelşugat al muncii, sănătate şi