Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 01:46

FESTIVALUL CAŞCAVALULUI DE BRĂDULEŢ

 

La sfârşitul acestei săptămâni vor fi - pe Valea Vâlsanului - trei zile de manifestări dedicate celui mai tare brand local: caşcavalul (27-29 mai). Ediţia din acest an este cea de-a doua de implementare a evenimentului lansat la sfârşitul lui septembrie 2008, în satul Galeş. De remarcat ar fi faptul că prima atestare documentară a localităţii s-a găsit într-un hrisov emis de Cancelaria Domnească a voievodului Radu cel Mare, datat 14 mai 1506, prin care se certifica un schimb de terenuri între familia preotului Aldea şi călugării Mănăstirii Brădet. Festivalul Caşcavalului s-a dorit şi este o manifestare prin care se promovează tradiţiile locale, meşteşugurile, obiceiurile - pornind de la deliciosul produs care a făcut faima acestor locuri minunate. An de an, la manifestare au fost prezenţi mari artişti populari, şi aşa se va întâmpla şi în cele trei zile din 2016, când evenimentul se va desfăşura după următorul program: vineri în satul Brădet, sâmbătă la Brăduleţ şi duminică - la Galeş. 

Primarul Evlampie Alecu ne-a informat că vor fi foarte multe surprize pentru participanţii aşteptaţi în buna tradiţie a acestor mirifice meleaguri cu braţele deschise. La reuşita spectacolelor îşi vor da concursul solişti şi ansambluri, dintre care amintim câteva nume: Olguţa Berbec, Robert Târnoveanu, Aurelian Preda cu fiica, Anamaria Rosa şi bunul său prieten Nicuşor Iordan, Graţian Bădescu (care va fi ca şi anul trecut şi prezentatorul evenimentului), Mariana Anghel, "Doruri Muscelene" (condus de Liviu Ana), Ana Maria Iorga, Silvana Râciu şi alţii. Iată cum sună poetic invitaţia de nerefuzat lansată de organizatori:

"Poftiţi la noi, pe culmi de deal, 

Poftiţi, gustaţi din caşcaval 

Şi lăudaţi să fie cei ce-ascund în el

O trudă mare şi un mare zel!" 

 

Pin It