Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 00:04

De la 1 mai, vom plăti mai puţin la factura de gaze

 

Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat că, începând cu data de 1 mai, preţul reglementat al gazelor plătit de populaţie va scădea cu 2-3%, datorită diminuării cu 6% a tarifelor de distribuţie a gazelor. Actualmente, piaţa se confruntă cu o răsturnare de situaţie, când preţul de import este mai mic decât preţul gazelor de producţie internă, astfel că importurile au crescut cu până la 10%. "Consumul naţional în acest moment este de 15-16 milioane de metri cubi pe zi, iar importul ajunge la 1,5 milioane de metri cubi, deci 10% din consum. Aceasta arată că s-a schimbat filosofia pe piaţa gazelor, ceea ce nu este rău, pentru că perioada care ne interesează cel mai mult este cea de iarnă. Astfel, se revine la situaţia de normalitate în care importăm gaze vara la preţ mic şi lăsăm producţia internă pentru iarnă", a explicat Havrileţ. 

Şi directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, se arată optimist cu privire la preţul gazelor de import. "Preţul gazelor de import va continua să scadă şi va ajunge în trimestrul al treilea şi al patrulea al acestui an mai mic decât cel de producţie internă. Conform contractelor pe care le avem, iarna viitoare, gazele de import vor fi cu 10% mai ieftine decât cele autohtone", a declarat acesta.

 

Pin It