Cuvânt Pastoral la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos 2016

Prin darul lui Dumnezeu 

Calinic,

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

 

Cuvânt Pastoral la

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos 

 

Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,

Preacuvios Cin Monahal,

Dreptmăritori Creştini şi Creştine, 

Iubitori ai Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

 

"Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede 

în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 

Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său 

în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea" (Ioan 3, 16-17).

 

În necuprinsul Univers, Pământul este singura planetă care poartă pe căi cosmice, nesfârşite, viaţa noastră de fiecare secundă, corp ceresc ce a fost definit ca unic în frumuseţea lumii văzute şi a lumii nevăzute.

Părintele Luminilor, Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în gândirea şi lucrarea Sa veşnică, ne-a dat şansa divino-umană de a fi gândiţi şi întrupaţi ca persoane unice, cu identitate proprie, astfel, întreaga făptură cuvântătoare fiind străbătută de un tainic şi unic fior de viaţă dumnezeiască. Pentru aceasta: "Stăpâne, Iubitorule de oameni, şi noi, păcătoşii, strigăm şi grăim: Sfânt eşti cu adevărat şi Preasfânt! Şi nu este măsură măreţiei sfinţeniei Tale, şi drept eşti întru toate lucrurile Tale; căci, cu dreptate şi chibzuire adevărată ne-ai adus toate; că zidind pe om, luând ţărână din pământ, şi, cu chipul Tău, Dumnezeule, cinstindu-l, l-ai pus în Raiul desfătării, făgăduindu-i, întru paza poruncilor Tale, viaţă fără de moarte şi moştenirea veşnicilor bunătăţi". (Sfântul Vasile cel Mare)

Aceasta a fost starea cea dintâi a omului, făurit dintr-un bulgăre de pământ peste care s-a răsfrânt duh de viaţă din iubirea lui Dumnezeu, primind porunca de a asculta de Făcătorul său: "Dar, neascultându-te pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Care l-ai făcut pe dânsul şi amăgirii şarpelui supunându-se şi, dat fiind morţii, pentru păcatele sale, l-ai izgonit pe dânsul, cu judecata Ta cea dreaptă din rai în lumea aceasta şi l-ai întors în pământul din care a fost luat, lăsându-i duhul de viaţă, revărsat asupra lui, din iubirea Ta de oameni". (Sfântul Vasile cel Mare)

Dreptmăritori Creştini şi Creştine,

Aşadar, Pământul, singura planetă din Univers cu viaţă până acum, a devenit noua patrie a strămoşilor noştri din care am răsărit şi noi, cei care astăzi prăznuim slăvita Înviere din mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos.

Depărtarea strămoşilor noştri de Dumnezeu Ziditorul, a produs jălanie nesfârşită în inima lor, dar şi dorul lui Dumnezeu de a şterge lacrimile şi durerea inimii celor care, din iubire veşnică s-au bucurat de darul vieţii. De aceea, de veacuri, mărturisim: "Că nu Te-ai îndepărtat până la sfârşit de zidirea Ta, pe care ai făcut-o, Bunule, şi mai mult, nici n-ai uitat lucrul mâinilor Tale, ci, în multe chipuri ai cercetat zidirea Ta întru îndurările milei Tale".(Sfântul Vasile cel Mare)

Cum a cercetat Dumnezeu pe strămoşii noştri născuţi din bătrânii părinţi Adam şi Eva? Vom vedea, dimpreună, pedagogia divină aplicată cu îndelungă răbdare, fapt ce ne face să ne bucurăm şi să ne minunăm: prooroci a trimis, cum citim în Sfintele Scripturi, minuni a făcut prin Sfinţii Săi, din fiecare neam, Lege ne-a dat spre ajutor, îngeri fiecăruia ne-a dat spre pază bună, bunătăţile pământeşti cu îmbelşugare.

Cu toate acestea, inima strămoşilor noştri era în mare durere, durerea despărţirii de Părintele Creator, şi cu nimic nu se putea împăca. Iertarea era greu de obţinut, întoarcerea în Raiul pierdut era cu neputinţă prin puterile slăbite de păcatele cele multe.

Cine putea repara ruptura ce s-a produs între Dumnezeu şi om? Cine putea împăca pe Dumnezeu cu creatura Sa, pentru ca toate lucrurile să se aşeze în matca lor cea dintâi? Cine putea nimici păcatul înstrăinării de care suferea lucrarea mâinilor lui Dumnezeu?

Iubiţi Creştini şi Creştine,

Iată, acum auzim cum se vindecă înstrăinarea şi se dezleagă lanţurile robiei păcatelor: "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea".

Cu mare bucurie ascultăm cuvântul Sfântului Vasile cel Mare: "Iar, când a venit plinirea vremii, ne-a grăit nouă prin Însuşi Fiul Său, prin Care şi veacurile le-a făcut. Pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit, şi, din Sfânta Fecioară Maria întrupându-Se, S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale!"

Este uimitor să auzi: Dumnezeu a făcut pe om după Chipul şi asemănarea Sa, dintru început, iar acum, este şi mai uimitor ceea ce Dumnezeu a gândit să săvârşească, adică, să îngăduie ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului să ia chipul smeritului nostru trup! În ce scop? Ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale: "Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării, că adică, Dumnezeu era în Iisus Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în seamă păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări".

Cum s-a făcut această împăcare? "... pogorându-Se prin Cruce în iad, ca să plinească toate ale Sale, a nimicit durerile morţii. Şi, înviind a treia zi şi cale făcând oricărui trup la învierea cea din morţi, că nu era cu putinţă a fi ţinut sub stricăciune Începătorul vieţii, făcându-Se începătură celor adormiţi".

Sfântul Apostol al Neamurilor, Pavel, cel convertit pe drumul Damascului şi ridicat întru slavă în al treilea Cer, mărturiseşte că a primit de la Iisus o împuternicire: "În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu". Iar pentru a ne da mai mult curaj, Pavel Apostolul, ne asigură, astfel: "Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: La vreme potrivită te-am ascultat, în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată acum este vreme potrivită; iată că acum este ziua mântuirii".

Tocmai aceasta dorea şi pentru aceasta suspina şi suspină omenirea: pentru Ziua Izbăvirii, Ziua Împăcării, Ziua Învierii, Ziua Mântuirii!

Dreptmăritori creştini, iubitori ai Învierii lui Iisus,

Pentru a avea bucuria de fiecare zi a Izbăvirii, Împăcării, Învierii şi Mântuirii, adică Ziua Iertării Atotmilostive a lui Dumnezeu trebuie, ca fiecare dintre noi, cu stăruinţă, osteneală şi răbdare sfântă să operăm asupra fiinţei noastre trei împăcări, aducătoare de mântuire:

1. Împăcarea cu Dumnezeu, lăsându-L să lucreze în viaţa noastră, pe care trebuie să o încredinţăm doar Lui, El fiind singurul dătător de viaţă. Să-L luăm pe Iisus Hristos drept Stăpânul vieţii noastre şi cu râvnă să ne încredinţăm purtării Sale de grijă. Atunci când credem că nimeni nu ne iubeşte cu adevărat, Dumnezeu-Iisus Hristos ne spune şi azi: Vă iubesc cu iubire veşnică! Atunci când suntem obosiţi, Iisus ne spune, în auzul tuturor: Eu am să-ţi dau putere! Atunci când nu mai ştim pe ce cărări să ne ducem paşii prin viaţă, Iisus Hristos, Domnul, ne încredinţează ajutorul zicând: Eu am să-ţi îndrum paşii pe calea cea adevărată! Dacă ajungem la mari neputinţe şi ne îndreptăm gândul şi ruga la Iisus, El ne asigură că putem totul în Hristos, Cel Care ne întăreşte în fiecare zi! Iar dacă năduful zilei şi răutăţile lumii ne fac să strigăm că nu mai putem ierta, Dumnezeu ne spune acum, azi şi în veşnicie, că El ne-a iertat şi ne iartă mereu! Atunci când orice boală cuprinde fiinţa noastră îndurerată şi cerem izbăvirea din durerile cumplite, Îl auzim pe Iisus: Eu te vindec de toate neputinţele şi simţim braţul de nădejde al Doctorului Ceresc sprijinindu-ne pe cărările vieţii.

Împăcarea cu Dumnezeu înseamnă să ne lăsăm în grija Lui! Înseamnă bucuria de negrăit a părintelui care aşteaptă întoarcerea fiului pierdut în hăţişurile lumii. Aceasta este bucuria cea mare în cer şi pe pământ! Să ne aducem aminte de oaia cea pierdută din cele o sută, şi când a fost aflată, Iisus Hristos a zis: "Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă".

2. Împăcarea cu aproapele nostru este împăcarea deplină şi sinceră cu orice om zidit de Dumnezeu. Mare mi-a fost bucuria când am citit în dumnezeieştile Scripturi că Dumnezeu este atât de înduioşător, încât pentru iubirea aproapelui, El Însuşi se lasă pe locul al doilea, punând pe primul loc iubirea frăţească între oamenii de orice neam, credinţă şi condiţie socială ar fi. Dumnezeu "a făcut ca toţi oamenii, născuţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, pentru ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis unii din poeţii voştri: "Suntem din neamul Lui..."

Tocmai, pentru faptul că suntem din neamul Lui Dumnezeu, deci avem aceeaşi rudenie cu Dumnezeu, se impune să eliminăm din viaţa noastră orice ură şi să prefacem toate despărţirile dintre noi în mare bucurie frăţească, renunţând la toate mijloacele de ucidere a omenirii şi a naturii, sumele fabuloase cheltuite urmând să se folosească pentru însănătoşirea naţiunilor, salvarea culturii şi a ştiinţei aducătoare de pace, de bucurie, de bunăstare şi de fericire.

Orice ură, orice gând rău, orice voire împotrivitoare adevărului, tulbură armonia dintre oameni. Iisus Hristos a venit ca lumea pace să aibă şi din belşug să fie, El împăcând lumea cu Dumnezeu, pentru ca pacea să dăinuiască în cer şi pe pământ. Să vedem în fiecare fiinţă, în fiecare om, în fiecare floare, zâmbetul lui Dumnezeu şi bucuria oamenilor, zbuciumul topindu-se în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Condiţia iertării noastre este legată, în chip absolut, de iertarea aproapelui. Atunci când rostim Rugăciunea Domnească, "Tatăl nostru" şi ajungem la ruga: "şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", Dumnezeu ne dă şansa unică de a primi iertarea a ceea ce am greşit noi, cu condiţia fermă, ca şi noi, la rândul nostru, să iertăm tuturor celor care ne-au greşit nouă. Iată cum ne cheamă Domnul Iisus la iertare: "Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre".

Iisus Hristos, Domnul Cel Înviat a treia zi din mormânt ne îndeamnă ca iertarea să fie necondiţionată şi, "dacă îţi aduci darul la Altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi şi te împacă cu fratele tău, apoi vino şi adă darul tău".

Iată cum Iisus Hristos pune iertarea între oameni mai presus de darul cuvenit Altarului Său!

3. Împăcarea cu sine. Cel mai greu pentru viaţa noastră este, ca în fiecare zi, să ne punem lucrarea, pe care o săvârşim, în acord perfect cu voia Domnului Dumnezeu, Iisus Hristos, adică, să punem sub binecuvântarea cerească, atât gândurile, voia şi simţirea, cât şi lucrarea, oricât de mică şi neînsemnată ar fi, având în vedere că în faţa lui Dumnezeu, lucrările şi faptele noastre, pot avea o importanţă nebănuit de mare, asemenea răsplatei pentru un pahar cu apă dăruit celui însetat.

Cu sinele nostru, adică, împăcarea cu noi înşine, o putem realiza cu succes şi sigur, numai dacă ne lepădăm de noi înşine. Soluţia ne-o dă Însuşi Domnul Iisus: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze".

Lepădarea de sine, pe care ne-o îmbie Iisus Hristos, este o împăcare a sinelui nostru cu noi înşine, dar mai ales cu Iisus, deci, o împăcare prin acceptarea Crucii în fiecare zi, adică participarea la împăcarea pe care a făcut-o Iisus, prin jertfa Crucii la care suntem chemaţi şi noi să participăm de bunăvoie, din dragoste pentru jertfa lui Hristos, Domnul. Putem să ne bucurăm, că această chemare de a lua Crucea este o conlucrare cu Însuşi Dumnezeul Iubirii, care ne ajută să purtăm Crucea Suferinţelor de fiecare zi.

Împăcarea cu sinele nostru, cu noi înşine, înseamnă împăcarea vieţii noastre cu participarea efectivă şi de bună voie la jertfa de împăcare a lui Iisus, Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, legând frumuseţea lumii văzute de frumuseţea lumii nevăzute, unde ne aşteaptă Sfânta Treime pe fiecare în parte, pentru a gusta bucuria şi viaţa veşnică, adică mântuirea pe care ne-o dorim cu mare credinţă şi nădejde iubitoare.

Atunci când lăsăm şi chemăm pe Iisus Hristos să lucreze în viaţa noastră, împăcarea cu aproapele şi cu Dumnezeu vine de la sine. Atunci se aşează pacea în sufletul nostru, în casă, în familie, în societatea omenească, pacea cu orice om, pacea cu Creatorul Dumnezeu Părintele nostru al tuturora.

Doar aşa, Învierea lui Iisus din mormânt operează asupra vieţii noastre şi ne face părtaşi la roadele iertării, pe care ni le îmbie fiecăruia dintre noi, bucuria cea mare, care se desprinde şi din rostirea, pe care noi o folosim atunci când zicem din adâncul inimii, "Hristos a Înviat!" Şi se răspunde cu mare convingere: "Adevărat a Înviat!"

Dreptmăritori Creştini şi Creştine,

Să ne bucurăm dimpreună, şi fiecare în parte, de iubirea cea mare şi veşnică a lui Dumnezeu, iubire revărsată peste Univers, întreaga natură şi peste viaţa noastră de fiecare zi.

Să mulţumim Domnului Dumnezeu pentru darul vieţii şi să păstrăm cu mare grijă sănătatea noastră, darul cel mare după cel al vieţii, iar cei în suferinţă să cerem Doctorului Ceresc să ne vindece de toată neputinţa.

Să fim buni unii cu alţii, că Dumnezeu din iubire şi bunătatea Sa veşnică ne-a dăruit iertarea şi binecuvântarea de a ne bucura, potrivit poruncii Sale, de Învierea Domnului Iisus! Odată cu acest imperativ, de a ne bucura, orice întristare trebuie să părăsească viaţa noastră!

Ziua Învierii este Ziua Bucuriei Veşnice! 

Să ne bucurăm pururea!

Fiecare ceas, fiecare zi, mereu, să fie pline de bucuria Învierii lui Iisus.

Să facem din viaţa noastră o bucurie deplină!

Fiecare în parte împărtăşiţi în orice timp şi loc bucuria pentru a ne face părtaşi poruncii lui Iisus!

Aceasta este porunca lui Iisus!

Popoare ale lumii: Bucuraţi-vă!

Hristos a Înviat!

Adevărat a Înviat!

† Calinic, 

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului