Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 27 iunie 2026 22:44

Remember cutremurul din Nepal 2015!

 

Data de 25 aprilie va rămâne multă vreme în memoria celor care au fost martori la dezastrul provocat de cutremurul cu magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter, care a avut loc în urmă cu un an în Nepal. Potrivit cifrelor oficiale, peste 8.500 oameni şi-au pierdut atunci viaţa, atât în Nepal, cât şi în ţările învecinate. Nenorocirea s-a petrecut într-o perioadă aglomerată pentru turismul nepalez, când peste 300.000 turişti străini, inclusiv 28 români, vizitau ţara pentru sezonul de trekking şi alpinism. Conform celor declarate de seismologi, ca urmare a cutremurului, întregul oraş Kathmandu a fost mutat spre sud cu trei metri. Acesta a fost cel mai puternic seism din regiune, din 1934 încoace, când un altul, de 8,2 pe Richter, a provocat moartea a peste 17.000 persoane. Printre turiştii surprinşi de cutremurul devastator din Nepal s-a numărat şi alpinistul român argeşean Alex Găvan, care se afla pe Everest la acea dată. El ar fi urmat să urce vârful Lotze, de 8.516 metri, iar în cazul unui succes, ar fi fost al şaptelea "optmiar" pe care l-ar fi escaladat fără oxigen suplimentar şi şerpaşi. Avalanşa declanşată în urma seismului l-a surprins pe alpinist în tabăra de bază din Lotze, comună cu cea din Everest, la 5.360 metri altitudine. Găvan a scăpat cu viaţă în mod miraculos din infernul acela alb care s-a năpustit asupra taberei şi imediat ce a ieşit din cort, a început să verifice dacă şi restul erau bine şi să caute supravieţuitori. 

Profund tulburat de situaţia de nedescris a victimelor şi de prăpădul ce a rămas în urma seismului, în timp ce se afla în siguranţă, în elicopter, alpinistul român a decis să lanseze campanie umanitară "Bucurie pentru Nepal" ("Joy for Nepal"), care s-a derulat timp de 7 săptămâni şi 9 zile, perioadă corespunzătoare gradelor înregistrate de cutremurul care a distrus această ţară. Fondurile strânse au avut ca destinaţie finanţarea activităţilor de reconstrucţie în comunităţile izolate şi afectate de cutremur, precum refacerea şcolilor, dispensarelor şi surselor de apă potabilă. De asemenea, au fost susţinute crearea de reţele locale şi dezvoltarea unor lideri locali, inclusiv femei, care să poată prelua şi duce mai departe activitatea de reconstrucţie, împiedicând astfel apariţia unei dependenţe de asistenţa externă.

Alpinistul român a scris în mai 2015 un material pentru revista "Time", rememorând întreaga atmosferă, de dinainte, din timpul şi de după cutremur. Încă marcat de catastrofa din Nepal, Alex Găvan a amintit ieri pe pagina sa de Facebook de nefericitul eveniment: "În amintirea cutremurului din Nepal şi a avalanşei din Everest care au avut loc în urmă cu un an, pe vremea aceasta. Am scris acele rânduri în TIME, câteva zile mai târziu, când totul era proaspăt în memoria şi sufletul meu. Astăzi, încă resimt intens acele 24 ore cu operaţiuni de căutare şi salvare. Doar atât am putut face. Supravieţuirea este supravieţuire adevărată numai când cineva găseşte o semnificaţie în ea. Doar atunci".

 

Pin It